Timpul gramatical exprimă modul în care limbile vorbesc despre timp fără a denumi explicit perioadele de timp, modificând, în schimb, verbele pentru a specifica momentul acţiunii. Deci câte timpuri verbale diferite există într-o limbă ca engleza? La prima vedere, răspunsul pare evident: avem trecut, prezent şi viitor. Dar mulţumită unui lucru numit aspect gramatical, fiecare din acele perioade de timp, se divide mai departe. Sunt patru tipuri de aspecte. În aspectul „continuous” sau „progressive”, acţiunile încă au loc în momentul vorbirii. Aspectul „perfect” descrie acţiuni care s-au sfârşit. Aspectul „perfect progressive” este o combinaţie care descrie o parte finalizată a unei acţiuni continue. Şi, în sfârşit, avem aspectul „simple”, forma de bază a timpurilor trecut, prezent şi viitor, când nu se specifică dacă o acţiune e continuă sau simplă. E puțin cam greu de urmărit, așa că haideți să vedem cum e în practică. Să zicem că prietenii tăi îți spun că au fost într-o misiune navală secretă pentru a aduna dovezi despre o creatură misterioasă. Timpul stabilește cadrul general de referință în trecut, dar în cadrul acestuia există multe opțiuni. Un prieten poate spune că o creatură le-a atacat nava, acesta fiind „Past Simple”, cel mai general aspect, care nu ne oferă clarificări suplimentare. Ei dormeau când s-a întâmplat acest lucru, un proces continuu petrecut în acel moment. Ar putea să vă mai spună că au plecat din Nantucket pentru a descrie o acțiune care s-a sfârșit chiar mai devreme. Acesta este un exemplu de „Past Perfect”. Sau că navigaseră timp de trei săptămâni, ceva care era în desfășurare până la acel moment. În prezent, ei spun că mai caută creatura și astăzi, acțiunea lor la „Present Simple” (indicativ prezent). Probabil că se pregătesc pentru următoarea misiune în timp ce vorbesc. Și au construit un submarin special pentru această misiune, o acțiune încheiată. În plus, dacă au cercetat posibile apariții ale creaturii, este ceva ce au făcut de ceva vreme și încă o mai fac acesta fiind „Present Perfect Progressive”. Deci ce ne rezervă următoarea misiune? Știm că încă nu s-a întâmplat pentru că vor pleca săptămâna viitoare, timpul verbal „Future Simple”. Prietenii tăi vor căuta creatura evazivă, o acțiune continuă extinsă. Îți vor spune că într-o lună submarinul va fi ajuns la adâncimi necunoscute. Este o predicție încrezătoare despre ceea ce se va întâmpla într-un anumit moment din viitor, un moment în care ei vor fi călătorind de trei săptămâni în timpul „Future Perfect Progressive”. Un lucru important pentru înțelegerea tuturor acestor timpuri diferite este că fiecare propoziție are loc într-un anumit moment, fie în trecut, prezent sau viitor. Ideea aspectelor temporale este că ne spun statutul acțiunii din momentul respectiv. În total, ne dau doisprezece posibilități în limba engleză. Cum rămâne cu alte limbi? Unele, precum franceza, swahili, și rusa urmează o abordare similară cu limba engleză. Altele descriu și împart timpul diferit. Unele au mai puține timpuri gramaticale, precum japoneza, care distinge doar trecutul de non-trecut, buli și tukang basi, care disting doar viitorul de non-viitor, și chineza mandarină fără timpuri verbale, doar aspect. Pe de altă parte, limbi precum yagwa împarte timpul trecut în mai multe grade, în cazul în care ceva s-a întâmplat cu ore, săptămâni sau ani în urmă. În alte limbi, timpurile sunt interconectate cu dispoziții care pot transmite urgență, necesitate, sau probabilitatea evenimentelor. Toate aceste lucruri îngreunează traducerea, dar nu o fac imposibilă. Vorbitorii celor mai multe limbi fără anumite timpuri pot exprima aceleași idei cu ajutorul verbelor auxiliare, precum „would” sau „did”, sau prin specificarea timpului despre care vorbesc. Sunt diferențele de limbaj doar moduri diferite de descriere a unei realități fundamentale? Sau diversele structuri reflectă moduri diferite de gândire despre lume sau chiar despre timp în sine? Și dacă da, ce alte căi de înțelegere a timpului mai pot exista?