Lucrez pentru protejarea leilor. Sună grozav, nu-i așa? Sunt persoane care poate nici nu știu ce înseamnă asta. Dar sunt sigură că ați auzit cu toții de leul Cecil. [Leul Cecil (2002-2015)] (Leul rage) Cecil nu mai rage. Pe data de 2 iulie 2015, viața lui s-a sfârșit atunci când un vânător de trofee l-a omorât. Se spune că poți să te atașezi de animalele pe care le studiezi. Asta mi s-a întâmplat și mie cu leul Cecil, deoarece l-am cunoscut și studiat timp de trei ani în Parcul Național Hwange. Mi s-a frânt inima când a murit. Partea bună a acestei tragedii a fost atenția atrasă de această știre privind pericolul în care se află animalele sălbatice. După moartea lui Cecil, am început să mă întreb: Ce-ar fi fost dacă persoanele care locuiau aproape de leul Cecil s-ar fi implicat în protejarea lui? Ce-ar fi fost dacă l-aș fi cunoscut pe Cecil când aveam 10 ani, și nu 29? Puteam eu sau colegii mei să-i schimbăm soarta? Multă lume lucrează ca să pună capăt dispariției leilor, dar foarte puțini sunt născuți în țările respective sau în comunitățile cele mai afectate. Dar comunitățile care trăiesc alături de lei sunt cele mai în măsură să-i ajute. Localnicii ar trebui să fie primii care aduc soluții pentru problemele animalelor sălbatice. Câteodată, schimbarea poate surveni doar când persoanele cele mai afectate preiau controlul. Comunitățile locale joacă un rol important în lupta împotriva braconajului și a tranzacțiilor ilegale cu animale, pericolele majore care afectează leii și alte animale sălbatice. Fiind o femeie africană care lucrează ca cercetătoare, lumea e întotdeauna curioasă să știe dacă mi-am dorit mereu să lucrez în domeniul conservării, fiindcă nu cunosc foarte mulți profesioniști care arată ca mine. Când eram mică, nici nu știam că și conservarea faunei sălbatice e o carieră. Prima dată când am văzut un animal sălbatic în țara mea a fost când aveam 25 de ani, deși leii și câinii sălbatici africani trăiau în apropiere de casa mea. Aceste situații sunt foarte comune în Zimbabwe, pentru că foarte puțini sunt expuși animalelor sălbatice, chiar dacă fac parte din moștenirea noastră. Când eram mică, nici nu știam că leii trăiau în curtea din spate. Când am mers la rezervația Savé Valley într-o dimineață friguroasă de iarnă, acum 10 ani, să studiez câini sălbatici africani pentru proiectul de cercetare de master, am fost fascinată de frumusețea și liniștea care mă înconjura. Simțeam că am găsit pasiunea și țelul meu în viață. În acea zi mi-am luat angajamentul de a-mi dedica viața protecției animalelor. Mă gândesc la copilăria mea în Zimbabwe și la colegii mei de școală. Poate că dacă aveam șansa să interacționăm mai mult cu animalele sălbatice, mai mulți colegi ar fi muncit alături de mine acum. Până când comunitățile locale nu vor proteja și coexista cu animalele, toate eforturile de conservare ar putea fi zadarnice. Acestea sunt comunitățile care trăiesc cu animalele sălbatice în același ecosistem și suportă consecințele. Dacă nu au o relație directă sau nu beneficiază de pe urma animalelor, nu au niciun motiv să le protejeze. Dacă în comunitățile locale nu se protejează fauna, nicio intervenție exterioară nu va funcționa. Ce trebuie să facem? Conservatorii trebuie să prioritizeze educația ecologică și să extindă aptitudinile comunităților pentru a conserva fauna sălbatică. Dacă elevii și adulții merg în parcuri naționale, vor avea șansa de a interacționa cu animalele sălbatice. La fiecare efort și nivel, conservarea trebuie inclusă în economia locală care împarte teritoriul cu animalele sălbatice. Conservatorii locali trebuie, de asemenea, să participe la orice acțiune de conservare, pentru a crea încredere și a integra conservatorii în comunități. Conservatorii locali întâmpină multe obstacole de la discriminare directă la bariere ridicate de normele culturale. Dar nu voi renunța la eforturile mele de a implica în această luptă comunitățile locale pentru supraviețuirea planetei noastre. Vă invit să vă alăturați și să rămânem uniți. Trebuie să spulberăm obstacolele pe care le-am creat, care nu includ populațiile locale în eforturile de conservare. Mi-am dedicat viața protecției leilor. Și știu că și vecinul meu ar face-o dacă ar cunoaște animalele care trăiesc la doi pași de el. Vă mulțumesc! (Aplauze)