Ce ne menține sănătoși și fericiți
pe parcursul vieții?
Dacă ar fi să investeşti acum
pentru cel mai bun sine al tău,
în ce ţi-ai investi timpul și energia?
Sunt foarte multe răspunsuri posibile.
Suntem bombardați cu imagini
despre ce e mai important în viață.
Mass-media e plină de povești
ale oamenilor bogați și faimoși
ce construiesc imperii prin muncă.
Iar noi credem aceste povești.
Un sondaj recent al tinerilor mileniului
îi întreba care sunt țelurile lor
cele mai importante.
Peste 80% au afirmat
că scopul lor major în viață
e să se îmbogățească.
50% din aceiași tineri adulți
au afirmat că un alt scop major în viață
e să devină faimoşi.
(Râsete)
Ni se spune constant
să muncim, să ne străduim
și să realizăm mai mult.
Ni se dă impresia că astea sunt lucrurile
care contează pentru o viaţă bună.
Dar oare e adevărat?
Asta-i face pe oameni fericiţi
pe parcursul vieţii?
Fotografii cu alegerile făcute în viaţă
şi cu rezultatele lor,
sunt fotografii imposibil de făcut.
Majoritatea lucrurilor
pe care le ştim despre viaţă,
le ştim din răspunsurile oamenilor
despre trecutul pe care şi-l amintesc,
şi toţi ştim că retrospectiva
evenimentelor nu e deloc exactă.
Uităm enorm din ce ni se întâmplă
pe parcursul vieții
și uneori memoria e de-a dreptul creativă.
Mark Twain a înțeles asta.
A fost citat spunând:
„Unele dintre cele mai rele lucruri
din viața mea
nu au avut loc niciodată.”
(Râsete)
Studiile dovedesc că pe măsură
ce îmbătrânim păstrăm amintirile plăcute.
Îmi amintesc lozinca:
„Niciodată nu-i prea târziu
pentru o copilărie fericită.”
(Râsete)
Dar dacă am putea vedea vieți întregi
în timp ce se desfășoară
de-a lungul timpului?
Ce-ar fi să studiem oameni
de la adolescență până la bătrânețe,
să vedem ce îi menține
fericiți și sănătoși?
Noi am făcut asta.
Studiul Harvard al dezvoltării adulților
ar putea fi cel mai lung studiu
efectuat vreodată despre viaţa adulţilor.
Timp de 75 de ani, am urmărit viețile
a 724 de bărbați,
an după an, întrebându-i despre munca lor,
despre viața de acasă, despre sănătate
și întrebând asta pe parcurs,
fără să ştim cum vor evolua lucrurile.
Studii ca acesta sunt extrem de rare.
Aproape toate proiectele de acest fel
se destramă într-un deceniu,
deoarece prea mulți oameni
renunță la studiu,
sau se termină fondurile
alocate cercetării,
sau cercetătorii pierd interesul sau mor
şi nu le continuă nimeni munca.
Dar printr-o combinație între noroc
și tenacitatea câtorva
generaţii de cercetători,
acest studiu a supraviețuit.
Cam 60 din cei 724 de bărbați
sunt încă în viață,
încă participă la studiu,
majoritatea având peste 90 de ani.
Iar acum începem să studiem
cei peste 2000 de copii
ai acestor bărbați.
Eu sunt al patrulea director al studiului.
Începând din 1938, am urmărit viețile
a două grupuri de bărbați.
Primul grup a început studiul
când erau în al doilea an de studenție
la Harvard.
Făceau parte din „cea mai bună generație”,
aşa cum o numise Tom Brokaw.
Toți au absolvit în timpul
celui de-al doilea război mondial,
apoi majoritatea s-au înrolat.
Al doilea grup pe care l-am urmărit
a fost un grup de băieți din cartierele
cele mai sărace ale Bostonului,
care fuseseră aleşi special pentru studiu,
deoarece aparţineau celor mai problematice
și dezavantajate familii
din Bostonul anilor 1930.
Majoritatea locuiau în chirie,
mulți fără apă curentă, rece sau caldă.
Când au intrat în studiu,
toți au fost intervievați
şi examinaţi medical.
Am fost la ei acasă
și le-am intervievat părinții.
Acei adolescenţi au crescut
și au devenit adulți,
pășind pe toate cărările vieții.
Au devenit muncitori în fabrică,
avocați, zidari, doctori,
unul – președinte al Statelor Unite.
Unii au devenit alcoolici,
câțiva au făcut schizofrenie.
Unii au urcat pe scara socială
de jos până sus de tot,
iar alţii au parcurs drumul
în direcție opusă.
Fondatorii acestui studiu,
nu și-ar fi imaginat
nici în cele mai îndrăzneţe vise
că eu voi sta azi aici, după 75 de ani,
spunându-vă că studiul continuă şi acum.
Din 2 în 2 ani, cercetătorii noştri
răbdători şi pasionaţi,
îi sună pe subiecţi,
întreabându-i dacă le pot trimite
încă un set de întrebări
despre viețile lor.
Mulți dintre cetăţenii Bostonului
ne întreabă:
„De ce tot vreți să mă studiați?
Viața mea nu e atât de interesantă.”
Cei de la Harvard nu pun niciodată
această întrebare.
(Râsete)
Pentru o imagine cât mai clară
despre vieţile lor,
nu le trimitem doar formulare.
Îi intervievăm în casa lor,
obţinem fișele medicale
de la doctorii lor,
le luăm sânge, le scanăm creierele,
vorbim cu copiii lor.
Îi filmăm vorbind cu nevestele lor
despre grijile lor cele mai mari.
Când, cam acum un deceniu,
am întrebat în sfârșit soțiile,
dacă vor să ni se alăture
ca membrii ai studiului,
multe femei au spus:
„Era şi timpul.”
(Râsete)
Deci ce am învățat?
Care au fost învăţăturile reieşite
din zecile de mii de pagini de informaţii
furnizate de aceste vieți?
Învăţămintele nu-s despre bogăție,
faimă sau muncă din greu.
Cel mai clar mesaj al acestui studiu,
lung de 75 de ani, este acesta:
Relațiile bune ne mențin mai fericiți
și mai sănătoși. Punct.
Am învățat trei lecții mari
despre relații.
Prima e că legăturile sociale
ne sunt benefice și că singurătatea ucide.
Se pare că oamenii
cu legături sociale mai bune
cu familia, prietenii, cu comunitatea,
sunt mai fericiți, sunt fizic mai sănătoși
și trăiesc mai mult
decât cei cu legături mai firave.
Experiența singurătății
se pare că e toxică.
Oamenii ce sunt mai izolați
decât vor să fie de ceilalți
găsesc că sunt mai puțin fericiți,
că sănătatea lor scade mai devreme
în vârsta de mijloc,
funcționalitatea cerebrală le scade
mai repede
și trăiesc vieți mai scurte
decât oamenii ce nu sunt singuri.
Trist e că, în orice moment,
mai mult de 1 din 5 americani
va raporta că e singur.
Știm că poți fi singur într-o mulțime
și că poți fi singur într-o căsnicie,
așa că a doua lecție importantă
pe care am învățat-o
e că nu contează doar numărul de prieteni
sau dacă ești sau nu
într-o relație asumată,
ce contează e calitatea
relațiilor tale apropiate.
Să trăieşti în mijlocul conflictului
e foarte dăunător sănătăţii noastre.
Căsătoriile cu conflicte mari,
fără prea multă afecțiune,
se dovedesc foarte rele pentru sănătate,
mai rele chiar decât divorţul.
A trăi în relații bune, calde
este protectiv.
Odată ce i-am urmărit pe bărbații noștri
până la 80 de ani,
am vrut ca,
uitându-ne la mijlocul vieţii lor,
să vedem dacă putem prezice
cine va fi ajuns octogenar fericit
și sănătos, și cine nu.
Adunând tot ce ştiam despre ei
când aveau 50 de ani,
am văzut că nu colesterolul
prezice cum vor îmbătrâni,
ci cât de mulţumiţi erau de relațiile lor.
Oamenii ce au fost cei mai satisfăcuți
cu relațiile lor la vârsta de 50 de ani,
au fost cei mai sănătoși
la vârsta de 80 de ani.
Relațiile bune și strânse
par să ne protejeze
de surprizele neplăcute ale îmbătrânirii.
Cele mai fericite cupluri,
– atât bărbaţii cât şi femeile –
au declarat la 80 de ani,
că în zilele în care durerile fizice
erau mai mari,
dispoziția lor rămânea la fel de bună.
Însă cei aflaţi în relații nefericite,
în zilele în care aveau
dureri fizice mai mari,
ele erau amplificate
de suferinţa emoţională.
Iar a treia mare lecție
despre relații și sănătatea noastră
e că relațiile bune nu ne protejează
doar corpul, ne protejează și creierul.
Se pare că să te afli la 80 de ani,
într-o relaţie sigură şi caldă cu cineva,
e protectiv.
Oamenii în astfel de relaţii
în care simt că se pot baza cu adevărat
pe celălalt la nevoie,
au o memorie mai bună timp îndelungat.
Oamenii în relații în care simt
că nu pot conta pe celălalt,
aceia vor resimți mai devreme
un declin al memoriei.
Acele relații bune,
nu trebuie să fie calme mereu.
Unele cupluri octogenare de-ale noastre,
se pot ciondăni cât e ziua de lungă,
însă cât timp simt că pot se pot baza
cu adevărat pe celălalt la greu,
acele ciondăneli nu le afectează memoria.
Așa că, acest mesaj,
că relațiile bune și strânse sunt bune
pentru sănătatea și bunăstarea noastră,
aceasta este
înțelepciune veche de când lumea.
Este sfatul bunicii tale
și al preotului tău.
De ce este atât de greu de înțeles?
Spre exemplu,
în ce privește bogăția,
știm că odată ce nevoile tale materiale
sunt satisfăcute,
bogăția nu ajunge.
Dacă de la 75.000 de dolari pe an
faci 75 de milioane,
știm că sănătatea și fericirea ta
se vor schimba foarte puțin, sau deloc.
Când vine vorba despre faimă,
intruziunea constantă a mass-mediei
și lipsa de intimitate
scad semnificativ
sănătatea celebrităţilor.
Cu siguranţă nu le face mai fericite.
În ce privește muncitul din greu,
există acel truism,
că nimeni de pe patul de moarte,
nu regretă că n-a stat mai mult la birou.
(Râsete)
De ce e atât de greu de înțeles
și atât de ușor de ignorat?
Ei bine, suntem oameni.
Ce ne-ar plăcea cu adevărat
e o soluție rapidă,
un hap care să ne facă viaţa mai bună
şi s-o menţină aşa.
Relațiile sunt încurcate și complicate
și munca grea de a te îngriji
de familie și de prieteni
nu e sexi sau fascinantă.
Şi durează până la moarte.
Nu se termină niciodată.
Cei din studiul nostru de 75 de ani,
care au fost cei mai fericiți la pensie
au fost cei ce s-au străduit activ
să înlocuiască colegii de serviciu
cu noi parteneri de distracție.
Ca şi tinerii mileniului
din acel sondaj recent,
mulți dintre bărbații noștri, în timp ce
porneau la drum ca tineri adulți,
chiar credeau că faima și bogăția
și marile realizări
sunt ce trebuie să obţină
pentru o viață bună.
Dar în aceşti 75 de ani,
studiul nostru a demonstrat repetat
că persoanele care au ajuns cel mai bine
sunt cele au preţuit relaţiile
cu familia, cu prietenii, cu comunitatea.
Voi cum procedaţi?
Să zicem că aveți 25, sau 40,
sau 60 de ani.
Cum ar fi să înclini spre relaţii?
Ei bine, posibilitățile sunt nelimitate.
Ar putea fi ceva simplu ca înlocuirea
televizorului cu persoane
sau reînvigorarea unei relații stătute
făcând ceva nou împreună,
plimbări lungi sau ieșiri la întâlnire,
sau contactând un membru al familiei
cu care nu ai mai vorbit de ani întregi,
deoarece aceste mult prea comune
învrăjbiri familiale
au un efect teribil
asupra celor ce ţin supărarea.
Aș dori să închei
cu un alt citat de-al lui Mark Twain.
Acum mai bine de un secol în urmă
își privea viața retrospectiv
și a scris asta:
„Nu e timp – atât de scurtă e viața –
pentru certuri, scuze,
gelozii, trageri la răspundere.
E timp doar pentru iubire,
și nici pentru ea nu e decât o clipă,
ca să spun așa.”
Viața bună se construiește
cu relații bune.
Și asta e o idee ce merită răspândită.
Mulțumesc.
(Aplauze)