Ce ne menține sănătoși și fericiți pe parcursul vieții? Dacă ar fi să investeşti acum pentru cel mai bun sine al tău, în ce ţi-ai investi timpul și energia? Sunt foarte multe răspunsuri posibile. Suntem bombardați cu imagini despre ce e mai important în viață. Mass-media e plină de povești ale oamenilor bogați și faimoși ce construiesc imperii prin muncă. Iar noi credem aceste povești. Un sondaj recent al tinerilor mileniului îi întreba care sunt țelurile lor cele mai importante. Peste 80% au afirmat că scopul lor major în viață e să se îmbogățească. 50% din aceiași tineri adulți au afirmat că un alt scop major în viață e să devină faimoşi. (Râsete) Ni se spune constant să muncim, să ne străduim și să realizăm mai mult. Ni se dă impresia că astea sunt lucrurile care contează pentru o viaţă bună. Dar oare e adevărat? Asta-i face pe oameni fericiţi pe parcursul vieţii? Fotografii cu alegerile făcute în viaţă şi cu rezultatele lor, sunt fotografii imposibil de făcut. Majoritatea lucrurilor pe care le ştim despre viaţă, le ştim din răspunsurile oamenilor despre trecutul pe care şi-l amintesc, şi toţi ştim că retrospectiva evenimentelor nu e deloc exactă. Uităm enorm din ce ni se întâmplă pe parcursul vieții și uneori memoria e de-a dreptul creativă. Mark Twain a înțeles asta. A fost citat spunând: „Unele dintre cele mai rele lucruri din viața mea nu au avut loc niciodată.” (Râsete) Studiile dovedesc că pe măsură ce îmbătrânim păstrăm amintirile plăcute. Îmi amintesc lozinca: „Niciodată nu-i prea târziu pentru o copilărie fericită.” (Râsete) Dar dacă am putea vedea vieți întregi în timp ce se desfășoară de-a lungul timpului? Ce-ar fi să studiem oameni de la adolescență până la bătrânețe, să vedem ce îi menține fericiți și sănătoși? Noi am făcut asta. Studiul Harvard al dezvoltării adulților ar putea fi cel mai lung studiu efectuat vreodată despre viaţa adulţilor. Timp de 75 de ani, am urmărit viețile a 724 de bărbați, an după an, întrebându-i despre munca lor, despre viața de acasă, despre sănătate și întrebând asta pe parcurs, fără să ştim cum vor evolua lucrurile. Studii ca acesta sunt extrem de rare. Aproape toate proiectele de acest fel se destramă într-un deceniu, deoarece prea mulți oameni renunță la studiu, sau se termină fondurile alocate cercetării, sau cercetătorii pierd interesul sau mor şi nu le continuă nimeni munca. Dar printr-o combinație între noroc și tenacitatea câtorva generaţii de cercetători, acest studiu a supraviețuit. Cam 60 din cei 724 de bărbați sunt încă în viață, încă participă la studiu, majoritatea având peste 90 de ani. Iar acum începem să studiem cei peste 2000 de copii ai acestor bărbați. Eu sunt al patrulea director al studiului. Începând din 1938, am urmărit viețile a două grupuri de bărbați. Primul grup a început studiul când erau în al doilea an de studenție la Harvard. Făceau parte din „cea mai bună generație”, aşa cum o numise Tom Brokaw. Toți au absolvit în timpul celui de-al doilea război mondial, apoi majoritatea s-au înrolat. Al doilea grup pe care l-am urmărit a fost un grup de băieți din cartierele cele mai sărace ale Bostonului, care fuseseră aleşi special pentru studiu, deoarece aparţineau celor mai problematice și dezavantajate familii din Bostonul anilor 1930. Majoritatea locuiau în chirie, mulți fără apă curentă, rece sau caldă. Când au intrat în studiu, toți au fost intervievați şi examinaţi medical. Am fost la ei acasă și le-am intervievat părinții. Acei adolescenţi au crescut și au devenit adulți, pășind pe toate cărările vieții. Au devenit muncitori în fabrică, avocați, zidari, doctori, unul – președinte al Statelor Unite. Unii au devenit alcoolici, câțiva au făcut schizofrenie. Unii au urcat pe scara socială de jos până sus de tot, iar alţii au parcurs drumul în direcție opusă. Fondatorii acestui studiu, nu și-ar fi imaginat nici în cele mai îndrăzneţe vise că eu voi sta azi aici, după 75 de ani, spunându-vă că studiul continuă şi acum. Din 2 în 2 ani, cercetătorii noştri răbdători şi pasionaţi, îi sună pe subiecţi, întreabându-i dacă le pot trimite încă un set de întrebări despre viețile lor. Mulți dintre cetăţenii Bostonului ne întreabă: „De ce tot vreți să mă studiați? Viața mea nu e atât de interesantă.” Cei de la Harvard nu pun niciodată această întrebare. (Râsete) Pentru o imagine cât mai clară despre vieţile lor, nu le trimitem doar formulare. Îi intervievăm în casa lor, obţinem fișele medicale de la doctorii lor, le luăm sânge, le scanăm creierele, vorbim cu copiii lor. Îi filmăm vorbind cu nevestele lor despre grijile lor cele mai mari. Când, cam acum un deceniu, am întrebat în sfârșit soțiile, dacă vor să ni se alăture ca membrii ai studiului, multe femei au spus: „Era şi timpul.” (Râsete) Deci ce am învățat? Care au fost învăţăturile reieşite din zecile de mii de pagini de informaţii furnizate de aceste vieți? Învăţămintele nu-s despre bogăție, faimă sau muncă din greu. Cel mai clar mesaj al acestui studiu, lung de 75 de ani, este acesta: Relațiile bune ne mențin mai fericiți și mai sănătoși. Punct. Am învățat trei lecții mari despre relații. Prima e că legăturile sociale ne sunt benefice și că singurătatea ucide. Se pare că oamenii cu legături sociale mai bune cu familia, prietenii, cu comunitatea, sunt mai fericiți, sunt fizic mai sănătoși și trăiesc mai mult decât cei cu legături mai firave. Experiența singurătății se pare că e toxică. Oamenii ce sunt mai izolați decât vor să fie de ceilalți găsesc că sunt mai puțin fericiți, că sănătatea lor scade mai devreme în vârsta de mijloc, funcționalitatea cerebrală le scade mai repede și trăiesc vieți mai scurte decât oamenii ce nu sunt singuri. Trist e că, în orice moment, mai mult de 1 din 5 americani va raporta că e singur. Știm că poți fi singur într-o mulțime și că poți fi singur într-o căsnicie, așa că a doua lecție importantă pe care am învățat-o e că nu contează doar numărul de prieteni sau dacă ești sau nu într-o relație asumată, ce contează e calitatea relațiilor tale apropiate. Să trăieşti în mijlocul conflictului e foarte dăunător sănătăţii noastre. Căsătoriile cu conflicte mari, fără prea multă afecțiune, se dovedesc foarte rele pentru sănătate, mai rele chiar decât divorţul. A trăi în relații bune, calde este protectiv. Odată ce i-am urmărit pe bărbații noștri până la 80 de ani, am vrut ca, uitându-ne la mijlocul vieţii lor, să vedem dacă putem prezice cine va fi ajuns octogenar fericit și sănătos, și cine nu. Adunând tot ce ştiam despre ei când aveau 50 de ani, am văzut că nu colesterolul prezice cum vor îmbătrâni, ci cât de mulţumiţi erau de relațiile lor. Oamenii ce au fost cei mai satisfăcuți cu relațiile lor la vârsta de 50 de ani, au fost cei mai sănătoși la vârsta de 80 de ani. Relațiile bune și strânse par să ne protejeze de surprizele neplăcute ale îmbătrânirii. Cele mai fericite cupluri, – atât bărbaţii cât şi femeile – au declarat la 80 de ani, că în zilele în care durerile fizice erau mai mari, dispoziția lor rămânea la fel de bună. Însă cei aflaţi în relații nefericite, în zilele în care aveau dureri fizice mai mari, ele erau amplificate de suferinţa emoţională. Iar a treia mare lecție despre relații și sănătatea noastră e că relațiile bune nu ne protejează doar corpul, ne protejează și creierul. Se pare că să te afli la 80 de ani, într-o relaţie sigură şi caldă cu cineva, e protectiv. Oamenii în astfel de relaţii în care simt că se pot baza cu adevărat pe celălalt la nevoie, au o memorie mai bună timp îndelungat. Oamenii în relații în care simt că nu pot conta pe celălalt, aceia vor resimți mai devreme un declin al memoriei. Acele relații bune, nu trebuie să fie calme mereu. Unele cupluri octogenare de-ale noastre, se pot ciondăni cât e ziua de lungă, însă cât timp simt că pot se pot baza cu adevărat pe celălalt la greu, acele ciondăneli nu le afectează memoria. Așa că, acest mesaj, că relațiile bune și strânse sunt bune pentru sănătatea și bunăstarea noastră, aceasta este înțelepciune veche de când lumea. Este sfatul bunicii tale și al preotului tău. De ce este atât de greu de înțeles? Spre exemplu, în ce privește bogăția, știm că odată ce nevoile tale materiale sunt satisfăcute, bogăția nu ajunge. Dacă de la 75.000 de dolari pe an faci 75 de milioane, știm că sănătatea și fericirea ta se vor schimba foarte puțin, sau deloc. Când vine vorba despre faimă, intruziunea constantă a mass-mediei și lipsa de intimitate scad semnificativ sănătatea celebrităţilor. Cu siguranţă nu le face mai fericite. În ce privește muncitul din greu, există acel truism, că nimeni de pe patul de moarte, nu regretă că n-a stat mai mult la birou. (Râsete) De ce e atât de greu de înțeles și atât de ușor de ignorat? Ei bine, suntem oameni. Ce ne-ar plăcea cu adevărat e o soluție rapidă, un hap care să ne facă viaţa mai bună şi s-o menţină aşa. Relațiile sunt încurcate și complicate și munca grea de a te îngriji de familie și de prieteni nu e sexi sau fascinantă. Şi durează până la moarte. Nu se termină niciodată. Cei din studiul nostru de 75 de ani, care au fost cei mai fericiți la pensie au fost cei ce s-au străduit activ să înlocuiască colegii de serviciu cu noi parteneri de distracție. Ca şi tinerii mileniului din acel sondaj recent, mulți dintre bărbații noștri, în timp ce porneau la drum ca tineri adulți, chiar credeau că faima și bogăția și marile realizări sunt ce trebuie să obţină pentru o viață bună. Dar în aceşti 75 de ani, studiul nostru a demonstrat repetat că persoanele care au ajuns cel mai bine sunt cele au preţuit relaţiile cu familia, cu prietenii, cu comunitatea. Voi cum procedaţi? Să zicem că aveți 25, sau 40, sau 60 de ani. Cum ar fi să înclini spre relaţii? Ei bine, posibilitățile sunt nelimitate. Ar putea fi ceva simplu ca înlocuirea televizorului cu persoane sau reînvigorarea unei relații stătute făcând ceva nou împreună, plimbări lungi sau ieșiri la întâlnire, sau contactând un membru al familiei cu care nu ai mai vorbit de ani întregi, deoarece aceste mult prea comune învrăjbiri familiale au un efect teribil asupra celor ce ţin supărarea. Aș dori să închei cu un alt citat de-al lui Mark Twain. Acum mai bine de un secol în urmă își privea viața retrospectiv și a scris asta: „Nu e timp – atât de scurtă e viața – pentru certuri, scuze, gelozii, trageri la răspundere. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa.” Viața bună se construiește cu relații bune. Și asta e o idee ce merită răspândită. Mulțumesc. (Aplauze)