Mulți oameni din SUA și din America Latină
au crescut sărbătorind aniversarea
călătoriei lui Cristofor Columb,
dar a fost el un explorator îndrăzneț
ce a unit două lumi
sau un exploatator nemilos
ce a introdus colonialismul și sclavia ?
Și chiar a descoperit America ?
Să-l aducem pe Columb pe banca acuzaților,
în procesul „Istoria contra Columb” !
Liniște în sală !
Un moment, chiar trebuie să lucrez azi ?
(Tuse)
Da, dle judecător.
Începând cu 1792, Ziua lui Columb
a fost sărbătorită în SUA
pe 12 octombrie,
data efectivă a aniversării.
Deși a fost declarată sărbătoare legală
în 1934,
niciun stat nu e obligat s-o țină.
Serviciile publice se închid
în numai 23 de state,
în timp ce tot mai multe state
renunță s-o mai țină.
(Tuse)
Ce păcat !
În anii '70, am mutat-o
în a doua luni din octombrie,
ca să ne bucurăm
de o mică vacanță de trei zile,
dar presupun că voi urâți sărbătorile.
Ce sărbătorim, de fapt ?
Dle judecător,
toți am învățat la școală:
Cristofor Columb l-a convins pe regele
Spaniei să-l trimită într-o misiune,
pentru a găsi o rută comercială mai bună
spre India,
nu mergând spre est, pe uscat,
ci navigând spre vest, în jurul globului.
Toți au zis că e o nebunie,
convinși că Pământul e plat,
dar el știa mai bine.
În 1492, când a traversat oceanul,
a descoperit ceva mai bun decât India:
un continent complet nou.
Prostii ! Cei educaţi știau că Pământul
e rotund de pe vremea lui Aristotel.
Apoi, Columb n-a descoperit nimic.
Continentul era deja locuit de milenii.
Nici măcar n-a fost primul
european ajuns acolo.
Scandinavii colonizaseră Newfoundland
cu aproape 500 de ani înainte.
Şi atunci de ce nu purtăm toți
coifuri cu coarne ?
De fapt, nici ei nu purtau așa ceva.
(Tuse)
Cui îi pasă ce făceau vikingii
pe vremuri ?
Așezările lor n-au durat,
dar ale lui Columb, da.
Veștile aduse de el în Europa
s-au răspândit pretutindeni,
încurajând generații
de exploratori și colonişti.
Fără el, nimeni n-ar fi azi aici.
Și din cauza lui, azi nu sunt aici
milioane de amerindieni.
Ştiți ce-a făcut Columb
în coloniile înființate ?
I-a luat prizonieri
pe primii băștinași întâlniţi
şi și-a notat în jurnal
cât de ușor îi poate cuceri și înrobi.
Ei, pe vremea aceea
toți se luptau între ei.
Nu i-au povestit chiar băștinașii
lui Columb
despre alte triburi
ce atacau și lau prizonieri ?
Ba da, dar războaiele
între triburi erau sporadice și limitate.
Sigur n-au nimicit 90% din populație.
De ce e aşa de importantă
sărbătorirea lui ?
Dle judecător, călătoria lui Columb
a fost o sursă de inspirație
pentru oamenii din întreaga Europă,
simbolizând libertate și un nou început.
Descoperirea lui a oferit bunicilor
și străbunicilor noștri
șansa de a veni aici și de a oferi
o viață mai bună copiilor.
Nu merităm un erou care să amintească
tuturor că țara noastră
a fost construită
pe eforturile imigranților ?
Ce spuneți despre eforturile
amerindienilor,
care au fost aproape exterminaţi
și forțați să trăiască în rezervații
și ai căror descendenți încă suferă
de pe urma sărăciei și discriminării ?
Cum puteți numi erou un om
care a cauzat atât de multă suferință ?
Asta a fost demult.
Nu poţi judeca după standarde moderne
o persoană din secolul al XV-lea.
Pe atunci lumea credea că răspândirea
creștinismului și a civilizației peste tot
e o datorie morală.
De fapt, a fost un om rău
chiar și după vechile standarde.
În timp ce conducea Hispaniola,
a torturat și mutilat băștinașii
fiindcă nu-i aduceau suficient aur
şi a vândut fetițe ca slave sexuale.
Era dur chiar şi cu propriii coloniști,
așa că a fost înlăturat de la putere
și întemnițat.
Când misionarul Bartolomé de las Casas
a vizitat insula, a scris:
„Între 1494 și 1508, au murit
peste 3 milioane de oameni”
„din cauza războiului, sclaviei
și mineritului. Cine va crede asta ?”
Nici eu nu cred statisticile astea.
Se ține și în alte feluri sărbătoarea ?
În unele țări din America Latină,
au aceeași sărbătoare cu alte nume,
de pildă „Día de la Raza”.
Aici sărbătoresc mai degrabă
culturile indigene și mixte
ce au au supraviețuit
de-a lungul epocii coloniale.
Și în unele regiuni din SUA
a fost redenumită,
drept „Ziua Amerindienilor”
sau „Ziua Triburilor Băstinașe”,
iar festivităţile s-au schimbat şi ele.
Atunci de ce nu-i schimbați numele,
dacă vă deranjează ?
Fiindcă e vorba de tradiție.
Oamenii de rând au nevoie de eroi
și de mituri fondatoare.
Nu putem sărbători cum facem de-un secol,
fără să ne îngropăm în studii amănunțite ?
Doar nu sărbătorim un genocid.
Tradițiile se schimbă
și felul în care le păstrăm vii
vorbește despre valorile noastre.
O zi liberă pentru un judecător obosit
nu face parte dintre aceste valori.
Tradițiile și sărbătorile
sunt importante în toate culturile,
dar eroul de ieri
poate deveni ticălosul de mâine,
pe măsură ce se dezvoltă
valorile și cunoștințele istorice.
Să decidem ce înseamnă azi aceste tradiții
stă la baza judecării istoriei.