Aproape un deceniu, oamenii de știință
au urmărit sursa unui nou virus mortal

prin cei mai înalți munți din China
și cele mai ascunse caverne.

În cele din urmă l-au descoperit aici:
la liliecii din peștera Shitou.

Virusul respectiv era un coronavirus

care a provocat o epidemia
sindromului respirator acut sever,

sau SARS, în 2003.

Coronavirusurile sunt un grup de virusuri

acoperite cu vârfuri formate din proteine
care arată ca o coroană,

sau „corona” în latină.

Există sute de coronavirusuri cunoscute.

Șapte dintre ele infectează oamenii
și pot provoca boli.

Coronavirusul SARS-CoV provoacă SARS,
MERS-CoV provoacă MERS,

iar SARS-CoV-2 provoacă boala COVID-19.

Din cele șapte coronavirusuri umane,
patru provoacă răceli,

infecții ușoare și extrem de contagioase
ale nasului și gâtului.

Două infectează plămânii
și provoacă afecțiuni mult mai severe.

Al șaptelea, care provoacă COVID-19,
are caracteristici ale fiecăruia:

se răspândește ușor
și poate afecta grav plămânii.

Când o persoană infectată tușește,
picăturile ce conțin virusul se împrăștie.

Virusul poate infecta o persoană nouă
când picăturile intră în nas sau gură.

Coronavirusurile se transmit
cel mai bine în spații închise,

unde oamenii stau aproape
unul de altul.

Vremea rece previne uscarea
membranei virusului

și permite virusului să supraviețuiască
mai mult timp între gazde,

în timp ce expunerea la ultraviolete
de la lumina soarelui îl poate distruge.

Aceste variații sezoniere au o importanță
mai mare pentru virusurile consacrate.

Dar pentru că nimeni nu e încă imun
la un nou virus,

are multe gazde posibile, încât nu are
nevoie de condiții ideale de răspândire.

În corp, vârfurile de proteine invadează
celulele gazdei și fuzionează cu ele,

permițând virusului să controleze
mecanismele celulei gazdă

pentru a-și multiplica propriile gene.

Coronavirusurile
își stochează genele în ARN.

Toate virusurile sunt fie de tip ARN,
fie de tip ADN.

Virusurile ARN sunt de obicei mai mici,
cu mai puține gene,

ceea ce înseamnă că infectează
și se multiplică rapid în mai multe gazde.

În general, virusurile ARN
nu au un mecanism de corectare,

cum au virusurile de tip ADN.

Așadar, când un virus ARN se multiplică,

sunt mai multe șanse
să se producă erori, numite mutații.

Multe dintre aceste mutații
sunt nefolositoare sau chiar dăunătoare.

Însă altele fac ca virusul să fie
mai adaptat la anumite medii,

cum ar fi o nouă gazdă din altă specie.

Epidemiile apar adesea
când un virus trece de la animal la om.

Asta s-a întâmplat
în cazul virusurilor ARN

care au provocat epidemiile de Ebola,
Zika, SARS și pandemia COVID-19.

Odată ajuns la om,
virusul continuă să sufere mutații,

de obicei insuficiente
încât să creeze un virus nou,

dar destule ca să creeze variații
sau tulpini ale virusului original.

Coronavirusurile au câteva diferențe cheie
față de majoritatea virusurilor ARN.

Sunt unele dintre cele mai mari,
prin urmare au cele mai multe gene.

Acest lucru oferă mai multe oportunități
să apară mutații periculoase.

Pentru a contracara acest risc,
coronavirusurile au o trăsătură aparte:

o enzimă care verifică erorile
de replicare și corectează greșelile.

Aceasta face coronavirusurile
să fie mult mai stabile,

cu o rată mai lentă de mutație
decât alte virusuri de tip ARN.

Chiar dacă pare teribil,

rata lentă de mutație e un semn promițător

când vine vorba să le dezactivăm.

După o infecție, sistemul nostru imunitar
poate recunoaște agenții patogeni

și îi poate distruge mai repede
atunci când ne reinfectează,

astfel că nu ne mai pot îmbolnăvi.

Dar mutațiile pot face sistemul imunitar
să recunoască mai greu un virus,

prin urmare e mai dificil de luptat cu el.

De asemenea, pot face ca antiviralele
și vaccinurile să fie mai puțin eficiente,

deoarece ele sunt făcute
pentru un anumit virus.

De aceea avem nevoie în fiecare an
de un nou vaccin de gripă,

deoarece virusul gripal suferă
multe mutații și apar mereu tulpini noi.

Rata de mutații mai lentă
a coronavirusurilor

face ca sistemul nostru imunitar,
medicamentele și vaccinurile

să le poată recunoaște
mai mult timp după infecție

și astfel să ne protejeze mai bine.

Dar încă nu știm cât timp e imun
corpul nostru la diferite coronavirusuri.

Nu a fost aprobat niciun tratament
sau vaccin pentru coronavirus.

Nu ne-am concentrat pe tratarea
celor care provoacă o răceală,

și deși cercetătorii au început
să creeze tratamente pentru SARS și MERS,

epidemiile s-au terminat
înainte de finalizarea testelor clinice.

Pe măsură ce vom continua
să invadăm habitatele animalelor,

cercetătorii cred că e inevitabil
ca un nou coronavirus să treacă la om,

dar dacă cercetăm aceste necunoscute,
nu va trebui să fie o catastrofă.