Aceasta e povestea a două orașe antice și a copacilor ce au marcat destinul lor. În 3.000 î.Hr., Uruk era mult mai populat decât orașul modern New York. Această capitală aglomerată trebuia să-și extindă sistemul de irigație pentru a-și hrăni populația în creștere. Cu 2.500 de ani mai târziu în Sri Lanka, orașul Anuradhapura a avut aceeași problemă. Populația acestuia creștea constant și la fel ca Uruk, orașul depindea de un sistem de irigație complex. Pe măsură ce Uruk creștea, fermierii au început să taie copacii pentru a face loc recoltelor. Cu toate astea, în Anuradhapura copacii erau considerați sacri. Orașul găzduia un vlăstar al copacului Bodhi, sub care însuși Buddha se spune că a atins iluminarea. Venerația religioasă a stopat topoarele fermierilor și chiar a determinat orașul să planteze alți copaci în parcuri. Inițial, extinderea orașului Uruk decurgea bine. Însă fără copacii care filtrează resursele de apă, sistemul de irigație al Uruk-ului a devenit contaminat. Apa ce se evapora lăsa depuneri minerale, care făceau solul prea sărat pentru agricultură. În schimb, sistemul de irigație al Anuradhapurei a fost proiectat să funcționeze împreună cu pădurea din zonă. Astfel orașul a crescut dublu față de populația Uruk-ului, iar Anuradhapura continuă să îngrijească un copac plantat acum 2.000 de ani. Putem crede că natura nu e legată de spațiile noastre urbane, însă copacii mereu au fost esențiali pentru orașele înfloritoare. Copacii sunt ca un burete natural, absorbind apa de furtună revărsată înainte de a o elibera în atmosferă. Rețelele lor de rădăcini ne protejează împotriva alunecărilor de teren, permițând solului să rețină apa și să filtreze toxinele. Rădăcinile ajută la prevenirea inundațiilor, reducând nevoia de canale de scurgere și de stații de epurare a apei. Frunzele lor poroase purifică aerul reținând carbonul și alți poluanți, făcându-le esențiale în lupta împotriva schimbării climatice. Omenirea a descoperit aceste beneficii ale arborilor timp de secole. Însă copacii nu sunt importanți doar pentru sănătatea infrastructurii orașului; ei joacă un rol vital și în sănătatea cetățenilor. În 1870, Manhattan-ul avea puțini copaci în afara parcurilor insulei. Fără umbra copacilor, clădirile absorbeau de nouă ori mai multă căldură solară în timpul valurilor ucigătoare de căldură din timpul verii. Combinate cu standardele de igienizare insuficiente ale perioadei, căldura înăbușitoare făcea orașul un focar pentru bacterii precum holera. Astăzi în Hong Kong, zgârie-norii înalți și infrastructura subterană împiedică creșterea copacilor. Asta contribuie la diminuarea periculoasă a calității aerului din oraș, ce poate cauza bronșită și deteriorarea funcției pulmonare. Copacii afectează și sănătatea noastră mintală. Studiile arată că prezența frunzișului verde crește concentrarea și diminuează nivelul de stres. S-a demonstrat că pacienții din spital ce au vedere spre pereți din cărămidă se vindecă mai lent decât cei ce au priveliștea spre copaci. Din fericire, multe orașe au asemenea priveliști și aceasta nu e întâmplător. Încă din secolul XVIII, urbaniștii au început să accepte importanța copacilor din orașe. În 1733, colonelul James Oglethorpe a proiectat orașul Savannah din Georgia astfel încât fiecare cartier să fie la două minute distanță de un parc. După cel de-al Doilea Război Mondial, Copenhaga a direcționat toate dezvoltările spre cinci artere; fiecare fiind în mijlocul unui parc. Această amplasare a sporit rezistența orașului în fața poluării și a dezastrelor naturale. Copacii urbani nu sunt benefici doar oamenilor. Forest Park din Portland menține biodiversitatea naturală a regiunii, fiind mediul perfect pentru numeroase plante locale, 112 specii de păsări și 62 de specii de mamifere. Niciun oraș nu e mai dedicat copacilor decât Singapore. Din 1967 guvernul din Singapore a plantat peste 1,2 milioane de copaci, inclusiv și grădini verticale de 50 metri, numite supercopaci. Aceste structuri se întrețin pe sine și pe serele din regiune cu energie solară și apă de ploaie acumulată. Copacii și vegetația constituie peste 50% din suprafața din Singapore, reducând necesitatea aerului condiționat și încurajând transportul cu poluare redusă. Până în 2050, se estimează că peste 65% din populația lumii va trăi în orașe. Urbaniștii pot pune un fundament ecologic, însă doar oamenii care locuiesc în aceste păduri urbane pot face din ele un cămin potrivit nu doar pentru oameni.