Stephen Wong întreabă:

Care este diferența dintre părerea 
protestanților

și cea a creștinilor ortodocși despre 
mântuire?

Acesta ar putea fi o postare foarte lungă 
și un răspuns foarte lung.

Nu sunt sigur că aș putea trece prin 
acest subiect,

dar o cale simplă de ai face pe oameni să 
înțeleagă,

să spunem, o mică diferență:

Mulți protestanți, nu toți protestanții, 
dar mulți protestanți

se concentrează într-adevăr pe ideea unei 
înlocuiri, a unei ispășiri prin înlocuire.

Această idee se referă la: atunci când 
Adam a păcătuit,

a cam infectat omenirea cu păcat, astfel 
merităm să murim.

Sistemul de sacrificii din Vechiul 
Testament a fost o modalitate

de a compensa, în locul tău, lucruri 
[jertfe].

Pentru că ar fi trebuit să mori 
[din cauza păcatului săvârșit]

Mânia lui Dumnezeu a fost cam îndreptată 
către tine pentru a te ucide.

Ideea este că Dumnezeu și-a pus toată 
mânia pe Hristos

și El este înlocuitorul, pentru orice 
sacrificiu.

Și așa suntem mântuiți, așa că dacă 
credem în [jertfa lui Hristos],

atunci suntem mântuiți pentru că putem 
intra în acel sacrificiu.

Așa cum am spus, nu toți protestanții 
cred asta,

dar cu siguranță este o idee de bază la 
ei: ești mântuit prin credință, așa că,

dacă crezi că acest sacrificiu este 
adevărat, atunci ești mântuit prin el.

Ortodocșii nu văd deloc mântuirea așa.

Ei văd mântuirea ca pe o formă de 
vindecare.

Prin păcatul lui Adam moartea a intrat în 
lume,

și astfel trăim în aceste trupuri ale 
morții care ne trag în direcții diferite.

Corpul nostru este în pericol, pentru că 
avem tendința de a păcătui.

Pentru că putem fi convinși că dorința 
noastră de a mânca, de sex

sau de a ne proteja este 
atotcuprinzătoare și, prin urmare,

ne simțim confortabil să luăm lucruri de 
la alții

pentru că o facem pentru protejarea 
nostră

sau pentru a ne întări „viața nostră 
moartă”, să spunem.

Hristos a venit să-și asume natura umană, 
să o umple cu prezența Sa.

Participarea la aceasta prin 
[tainele Bisericii] prin comuniune,

prin iubire unul față de celălalt este un 
proces de vindecare

pentru „viața noastră moartă”,să spunem .

Asta este mântuirea.

Mântuirea este de fapt vindecare de 
aceste patimi, de aceste dorințe

vindecarea din sclavia pe care o avem cu 
lucrurile din lume.

Versiunea supremă pentru asta nu înseamnă 
doar să fii declarat sfânt,

să fii declarat mântuit prin faptul că 
mergi în rai când mori,

ci înseamnă să devii dumnezeu prin 
participare [după har].

Să fii unit pe deplin cu Dumnezeu pentru 
a participa la viața Lui

în măsura în care este posibil.

Acesta este scopul final al mântuirii: 
Cunoașterea lui Dumnezeu,

Pentru a fi uniți cu Dumnezeu.