Stephen Wong întreabă:
Care este diferența dintre
concepția protestanților și cea a
creștinilor ortodocși despre mântuire?
Acesta ar putea fi o postare foarte lungă
și un răspuns foarte lung.
Nu sunt sigur că aș putea trece prin
acest subiect,
dar o cale simplă de a-i face pe oameni
să înțeleagă puțin din diferență este
faptul că mulți protestanți, nu toți
protestanții, dar mulți protestanți
se concentrează pe ideea unei substituții,
de fapt, a unei ispășiri prin înlocuire.
Această idee se referă la faptul că
atunci când Adam a păcătuit,
el a infectat omenirea cu păcat și
că merităm să murim, și deci
sistemul de sacrificii din Vechiul
Testament
era o modalitate de a compensa,
de a oferi lucruri [jertfe] în locul tău,
pentru că tu ar fi trebui să mori
[din cauza păcatului săvârșit],
mânia lui Dumnezeu era îndreptată
către tine pentru a te ucide,
iar ideea e că Dumnezeu și-a pus
toată mânia asupra lui Hristos,
El fiind substitutul oricărui sacrificiu.
Și așa suntem mântuiți, așa că dacă
credem în [jertfa lui Hristos],
atunci suntem mântuiți pentru că putem
intra în acel sacrificiu.
Așa cum am spus, nu toți protestanții
cred asta,
dar cu siguranță este o idee de bază la
ei că ești mântuit prin credință, așa că,
dacă crezi că acest sacrificiu este
adevărat, atunci ești mântuit prin el.
Ortodocșii nu văd deloc mântuirea așa.
Ei văd mântuirea ca pe o formă de
vindecare,
fiindcă prin păcatul lui Adam moartea
a intrat în lume,
și astfel trăim în aceste trupuri ale
morții, care ne trag în direcții diferite
și deoarece trupul nostru este în pericol,
de aceea avem tendința de a păcătui
pentru că putem fi convinși că dorința
noastră de a mânca, de sex
sau de a ne proteja este
atotcuprinzătoare și, prin urmare,
ne simțim confortabil să luăm lucruri de
la alții
pentru că o facem pentru a ne proteja
sau pentru a ne întări „viața nostră
muritoare”, să spunem,
iar Hristos a venit să-și asume natura
umană, să o umple cu prezența Sa.
Participarea la aceasta prin
[tainele Bisericii], prin comuniune,
prin iubire unul față de celălalt este un
proces de vindecare
pentru „viața noastră muritoare”,
să spunem.
Și deci aceasta este mântuirea.
Mântuirea este de fapt vindecare de
aceste patimi, de aceste dorințe
vindecarea din sclavia pe care o avem
față de lucrurile din lume.
Versiunea supremă a acesteia nu înseamnă
doar să fii declarat sfânt,
să fii declarat mântuit prin faptul că
mergi în Rai când mori,
ci înseamnă să devii dumnezeu prin
participare [după har].
Să fii unit pe deplin cu Dumnezeu pentru
a participa la viața Lui
în măsura în care este posibil.
Acesta este scopul final al mântuirii:
theosis (îndumnezeirea),
să te unești cu Dumnezeu.