Stephen Wong întreabă: Care este diferența dintre concepția protestanților și cea a creștinilor ortodocși despre mântuire? Acesta ar putea fi o postare foarte lungă și un răspuns foarte lung. Nu sunt sigur că aș putea trece prin acest subiect, dar o cale simplă de a-i face pe oameni să înțeleagă puțin din diferență este faptul că mulți protestanți, nu toți protestanții, dar mulți protestanți se concentrează pe ideea unei substituții, de fapt, a unei ispășiri prin înlocuire. Această idee se referă la faptul că atunci când Adam a păcătuit, el a infectat omenirea cu păcat și că merităm să murim, și deci sistemul de sacrificii din Vechiul Testament era o modalitate de a compensa, de a oferi lucruri [jertfe] în locul tău, pentru că tu ar fi trebui să mori [din cauza păcatului săvârșit], mânia lui Dumnezeu era îndreptată către tine pentru a te ucide, iar ideea e că Dumnezeu și-a pus toată mânia asupra lui Hristos, El fiind substitutul oricărui sacrificiu. Și așa suntem mântuiți, așa că dacă credem în [jertfa lui Hristos], atunci suntem mântuiți pentru că putem intra în acel sacrificiu. Așa cum am spus, nu toți protestanții cred asta, dar cu siguranță este o idee de bază la ei că ești mântuit prin credință, așa că, dacă crezi că acest sacrificiu este adevărat, atunci ești mântuit prin el. Ortodocșii nu văd deloc mântuirea așa. Ei văd mântuirea ca pe o formă de vindecare, fiindcă prin păcatul lui Adam moartea a intrat în lume, și astfel trăim în aceste trupuri ale morții, care ne trag în direcții diferite și deoarece trupul nostru este în pericol, de aceea avem tendința de a păcătui pentru că putem fi convinși că dorința noastră de a mânca, de sex sau de a ne proteja este atotcuprinzătoare și, prin urmare, ne simțim confortabil să luăm lucruri de la alții pentru că o facem pentru a ne proteja sau pentru a ne întări „viața nostră muritoare”, să spunem, iar Hristos a venit să-și asume natura umană, să o umple cu prezența Sa. Participarea la aceasta prin [tainele Bisericii], prin comuniune, prin iubire unul față de celălalt este un proces de vindecare pentru „viața noastră muritoare”, să spunem. Și deci aceasta este mântuirea. Mântuirea este de fapt vindecare de aceste patimi, de aceste dorințe vindecarea din sclavia pe care o avem față de lucrurile din lume. Versiunea supremă a acesteia nu înseamnă doar să fii declarat sfânt, să fii declarat mântuit prin faptul că mergi în Rai când mori, ci înseamnă să devii dumnezeu prin participare [după har]. Să fii unit pe deplin cu Dumnezeu pentru a participa la viața Lui în măsura în care este posibil. Acesta este scopul final al mântuirii: theosis (îndumnezeirea), să te unești cu Dumnezeu.