Salutare, pământeni. Numele meu e Matt și în următoarele minute mă veți asculta pe mine. Mwah, ha, ha, ha. Scuze. Glumesc doar. Aceasta e vocea mea obișnuită. Ați primit vreodată ordine de la o voce misterioasă din calculator? Nu? Perfect! Vreau să încerc un experiment cu voi, dar nu vă pot spune ce presupune experimentul pentru că, dacă o fac, nu va mai funcționa. Trebuie doar să aveți încredere în mine. Veți înțelege totul în curând, să sperăm. Dacă stați jos, ridicați-vă de pe scaun și faceți un pas în spate. Imediat va trebui să vă învârtiți, așa că faceți-vă un pic de loc. Trebuie să mutați mobilă? Nu vă grăbiți. Aștept. Număr până la trei și o să începeți să săriți într-un picior. Sunteți pregătiți? Unu, doi, trei! Hop, hop, hop, hop, hop. Bună treabă! OK, în timp ce încă săriți, vreau să-ncepeți să lătrați ca un câine. Ham, ham; ham, ham; ham; ham. Oau, ce mai lătrat! Încă de câteva ori. Ham, ham, ham. Și trei, doi, unu, stop! Relaxați-vă și luați loc din nou. Vreau să vă gândiți cât timp a trecut de când am spus „Start!” și ați început să săriți într-un picior până când am spus „Stop!”. Ia ghiciți. Am nevoie de numărul exact de secunde și minute. Acum, cu creion și hârtie, scrieți numărul. Ați terminat? Timpul exact a fost 26 de secunde. Ați estimat prea mult? Probabil că da. Deci, cine e vinovatul? Vinovatul e percepția timpului. Deși putem estima timpul cu o precizie șocantă, când experimentăm ceva nou, neobișnuit sau dinamic, ca săritul într-un picior în timp ce primești instrucțiuni de la o voce de la calculator, sau, să zicem, să sari dintr-un avion, de obicei calculăm greșit cât timp a trecut. Dacă faci bungee jumping pentru prima oară, căderea ar putea părea că a durat 10 secunde în timp ce timpul înregistrat poate să arate că a durat doar 5. Motivul diferenței e că, spre deosebire de căderea fizică a corpului până jos, modul în care creierul percepe timpul nu urmează o linie dreaptă între cele 2 puncte. Unii cercetători chiar cred că creierul urmează o traiectorie sinuoasă care depinde de cantitatea de informații pe care o primești în timp ce cazi. De exemplu, David Eagleman, un cercetător în neuroștiință de la Facultatea de Medicină Baylor, crede că percepția timpului e influențată în mare măsură de numărul de amintiri și de datele înregistrate în creierul tău. Când experimentezi ceva nou, cum ar fi săritura în bazin de la mare înălțime pentru prima dată, simțurile devin mai ascuțite. Observi mai multe detalii legate de priveliști, sunete, mirosuri, decât o faci în mod normal. Și stochezi mai multe date în creier sub formă de amintiri. Așadar, cu cât stochezi mai multe date în creier, cum ar fi mirosul de clor când ai sărit în bazin de la mare înălțime sau culoarea apei, cu atât mai lungă e percepția acelei experiențe. Asta însemnând că numărul de amintiri și date pe care le înregistrați în creier are un impact direct asupra a cât de mult credeți că a durat acea experiență. Ați auzit vreodată o persoană povestind cum e să ai un accident de mașină? Deși aceste accidente durează câteva secunde, cei implicați adesea spun că au simțit că accidentul a durat mult mai mult. Percepția timpului poate explica și de ce copilăria ni s-a părut că durează o veșnicie. La maturitate, un an poate să treacă într-o clipită, dar copiii înregistrează mult mai multe date în creier. Asta se întâmplă deoarece multe experiențe pe care le avem ca și copii sunt noi și necunoscute. Gramada de amintiri criptate din creier e atât de densă încât a le „reciti” te face să crezi că trăirile tale au durat o veșnicie. În plus, când ai 5 ani, un an este 1/5 din viața ta. Dar când ai 25 de ani, un an echivalează cu 1/25, alterându-ți percepția timpului. Și dacă sunteți adulți, găndiți-vă la o excursie pe care poate ați făcut-o departe pentru prima oară. Nu vi s-a părut că cele 2 săptâmâni petrecute explorând împrejurimile au durat mult mai mult de 14 zile? Cu toate că percepția timpului e înrădăcinată atât în știință cât și în teorie, ne învață o lecție bună despre cum să ne trăim viețile. Sunt sigur că ați auzit cu toții că o persoană nu ar trebui să stea pe canapea și să-și lase viața să se irosească. Ei bine, percepția timpului ne spune de ce. Dacă te ridici și descoperi lumea și ai experiențe noi, și poate chiar sari într-un picior și latri ca un câine, îți vei percepe propria viața ca și cum ar fi durat mai mult.