Schizofrenia a fost identificată pentru prima dată acum mai mult de un secol, însă nu cunoaștem nici acum cauzele sale exacte. Rămâne una dintre cele mai puțin înțelese și mai stigmatizate boli. Haideți să explorăm ceea ce știm — de la simptome, la cauze și tratamente. Schizofrenia este considerată un sindrom, ce înseamnă că poate cuprinde alte tulburări asociate ce au simptome similare, dar cauze diferite. Fiecare persoană cu schizofrenie are simptome ușor diferite, iar primele semne sunt greu detectabile: schimbări subtile de personalitate, iritabilitate sau apariția graduală a unor gânduri neobișnuite. Pacienții sunt de obicei diagnosticați după debutul psihozei, care apare la sfârșitul adolescenței sau în jurul vârstei de 20 de ani la bărbați sau spre vârsta de 30 de ani la femei. Un prim episod psihotic poate include iluzii, halucinații, comportament și vorbire dezordonate. Acestea sunt numite simptome pozitive, adică apar la oamenii cu schizofrenie, dar nu și în populația generală. Există percepția greșită că persoanele cu schizofrenie au personalități multiple, însă aceste simptome indică o perturbare a procesului de gândire, nu o manifestare a unei alte personalități. Schizofrenia are de asemenea și simptome negative. Acestea sunt calitățile care sunt reduse în cazul celor cu schizofrenie, precum motivația, exprimarea emoțiilor ori vorbirea. Există și simptome cognitive, precum dificultățile de concentrare, de memorare și în luarea deciziilor. Așadar, ce cauzează debutul psihozei? Cel mai probabil nu există o singură cauză, ci o combinație de factori genetici și de mediu. Schizofrenia are una dintre cele mai puternice corelații genetice dintre bolile psihiatrice. Deși în jur de 1% din populație are schizofrenie, copiii sau frații celor cu schizofrenie au un risc de zece ori mai mare să facă boala, iar geamănul identic al unei persoane cu schizofrenie are un risc de 40%. Deseori, rudele apropiate ale persoanelor cu schizofrenie prezintă simptome atenuate asociate cu boala, dar care nu sunt atât de grave încât să necesite tratament. Multiple gene joacă cu siguranță un rol în apariția bolii, dar nu știm câte anume sau care dintre ele. Factori de mediu, precum expunerea la anumite virusuri în copilăria timpurie ar putea crește riscul unei persoane de a dezvolta schizofrenie, precum și utilizarea anumitor droguri, inclusiv a marijuanei, ar putea declanșa debutul psihozei în cazul persoanelor foarte susceptibile. Acești factori nu vor afecta la fel pe toată lumea. Pentru cei cu risc genetic foarte scăzut, expunerea la factorii de risc de mediu nu va duce la schizofrenie, însă pentru cei cu risc foarte crescut, aceștia ar putea declanșa apariția bolii. Medicamentele antipsihotice folosite în tratamentul schizofreniei au ajutat cercetătorii să urmărească cauzele cerebrale ale bolii. Antipsihoticele tradiționale blochează receptorii de dopamină și pot fi foarte eficiente în reducerea simptomelor pozitive, care sunt corelate cu un exces de dopamină în căile dopaminergice ale creierului. Totuși, aceleași medicamente pot agrava simptomele negative, și s-a descoperit că simptomele negative ar putea fi corelate cu o lipsă a dopaminei în alte zone ale creierului. La unele persoane cu schizofrenie poate apărea atrofia cerebrală, dar e neclar dacă e o consecință a bolii sau e un efect al reducerii semnalizării cerebrale cauzate de medicamente. Din fericire, noile generații de antipsihotice vor rezolva aceste probleme orientându-se către mai mulți neurotransmițători, precum serotonina, pe lângă dopamină. Este clar că un singur neurotransmițător nu poate fi responsabil pentru simptome, și pentru că aceste medicamente afectează semnalizarea în creier și corp, pot avea și alte efecte secundare, precum creșterea în greutate. În ciuda acestor complicații, antipsihoticele pot fi foarte eficiente, în special atunci când sunt combinate cu alte intervenții precum psihoterapia cognitiv-comportamentală. Deși terapia cu electroșocuri funcționează pe termen scurt, începe să fie din nou folosită ca tratament, în special când celelalte opțiuni nu dau rezultate. Intervențiile timpurii sunt de asemenea extrem de importante. După luni sau ani de psihoză netratată, anumite tipuri de psihoze pot deveni integrate în personalitatea cuiva. Cu toate acestea, stigma dezumanizantă a diagnosticului de schizofrenie îi împiedică pe oameni să ceară ajutor. Persoanele cu schizofrenie sunt deseori percepute ca fiind periculoase, dar de fapt sunt mai predispuse să fie victimele violenței decât autorii acesteia. Și tratamentul poate ajuta la reducerea riscului de apariție a violenței asociate cu schizofrenia. Din acest motiv educația pentru pacienți, familiile și comunitățile lor ajută la reducerea stigmei și îmbunătățește accesul la tratament.