În 1943, aeronavele Alianței au distribuit zeci de mii de pliante deasupra Germaniei Naziste. Pliantele, scrise de autori anonimi, încurajau cititorii să renunțe la Hitler, să lupte cu tărie pentru viitor și să nu își piardă niciodată speranța. Chemarea lor la arme a fost auzită în case și companii, iar mesajul lor a ajuns și în lagărele de concentrare și închisori. Abia după încheierea războiului aveau să se afle identitățile autorilor, poveștile și destinul lor tragic. Când Hitler a ajuns la putere, 10 ani mai devreme, Hans și Sophie Scholl erau adolescenți dintr-un oraș numit Forchtenberg. Pe vremea aceea, frica, propaganda și supravegherea țineau viețile familiei School și viețile a milioane de germani sub control nazist. Guvernul avea în vizor în special tineri, pe care doreau să îi țină sub control prin intermediul instituțiilor. Adolescent fiind, Hans făcea parte din Tineretul Hitlerist, iar Sophie s-a alăturat Ligii Fetelor Germane. Hans a avansat în rang și supraveghea antrenamentul și îndoctrinarea altor tineri. În 1936, a fost ales să ducă steagul la o adunare națională. Dar când a văzut râvna retoricii naziste, a început să se îndoiască de ea pentru prima dată. Între timp Sophie începea să se îndoiască și ea de ceea ce i se spunea. Părinții lor, Robert și Magdalena, care s-au temut că își pierd copiii, contra ideologiei naziste, încurajau aceste îndoieli. Acasă, Robert și Magdalena ascultau posturi de radio străine pe care guvernul întâi le-a descurajat, iar ulterior interzis. În timp ce guvernul difuza emisiuni care negau atrocitățile naziste, familia Scholl afla adevăruri șocante. Și totuși, se supuneau regulilor de viață din Germania lui Hitler. După izbucnirea războiului, Sophie a lucrat fără tragere de inimă pentru țară, iar Hans și-a asumat îndatoriri militare în timp ce studia medicina în Munchen. Acolo, Hans i-a întâlnit pe Christoph Probst, Willi Graf și Alexander Schmorell. Zi de zi, deveneau tot mai scârbiți de ideologia nazistă. Erau dornici să își exprime opiniile. Dar cum puteau să le împărtășească, când nu puteau să se încreadă în nimeni? Și așa, prietenii s-au decis să se revolte anonim. Au pus toți bani și au cumpărat materiale de imprimare. O cunoștință i-a lăsat în pivnița de sub studioul său. În secret, au început să își redacteze mesajul. În iunie 1942, pliante anti-naziste au început să apară în Munchen. Erau semnate: Trandafirul alb. Primul pliant îl denunța pe Hitler și instiga germanii să saboteze războiul: „Adoptați rezistența pasivă... opriți funcționarea acestei mașinării de război, înainte să fie prea târziu, înainte ca ultimul oraș să fie o grămadă de moloz... înainte ca ultimii tineri ai națiunii să sângereze până la moarte... Nu uitați că fiecare popor primește guvernul pe care îl merită!” Într-o vreme când o remarcă sarcastică putea fi considerată trădare, acest fel de limbaj era de nemaiîntâlnit. A fost scris în mare parte de Hans Scholl. În 1942, Sophie a venit la Munchen, fără să știe de activitățile fratelui ei. La scurt timp, a dat peste pliante la școală. Însă doar când a găsit dovezi în camera lui Hans, și-a dat seama cine le scrisese. Curând șocul a făcut loc hotărârii: voia să ajute și ea. Pentru ambii frați, era un mod de a-și exprima frustrările ce-i consumau. Din iunie 1942 până în februarie 1943, grupul a lucrat din greu. În timp ce Gestapoul căuta indicii, Trandafirul Alb era mereu cu garda sus. Războiul a continuat. Regulile s-au înăsprit și în Munchen erau raiduri. Dar Trandafirul Alb s-a aventurat mai adânc în conspirație. Au făcut graffiti pe clădiri și au înfruntat trenurile Gestapoului. În iarna lui 1942, Hans a făcut o călătorie periculoasă la granița cehoslovacă să se întâlnească cu rebeli anti-naziști. Pe 18 februarie 1943, Sophie și Hans au adus o valiză cu pliante la universitate. Un îngrijitor a observat ce făceau și i-a raportat Gestapoului. Amândoi au negat cu calm orice implicare - până în momentul în care poliția a adunat toate pliantele și le-au pus în valiză, unde se potriveau perfect. Când Hans și Sophie au mărturisit, au fost trimiși la tribunal imediat și condamnați la moarte prin ghilotinare. În ciuda unui interogatoriu înfiorător, au refuzat să-și trădeze co-conspiratorii. Înaintea execuției sale, Sophie și-a declarat furia față de starea țării. Dar de asemenea s-a adresat și unui viitor mai plin de speranță: „Cum să ne așteptăm ca virtutea să învingă când nimeni nu e dispus să se sacrifice pe sine pentru o cauză dreaptă? O zi atât de frumoasă și însorită, iar eu trebuie să plec, dar ce contează moartea mea dacă prin noi, mii de oameni se trezesc și sunt îndemnați să facă ceva?”