Bună ziua! Numele meu este Matt Cutts și am lucrat la Google aproape 17 ani. În calitate de inginer expert am întâlnit mulți oameni din conducerea Sillicon Valley. După aceea, inspirat fiind de un grup de ingineri, am decis să îmi ofer serviciile Agenției pentru Servicii Informatice. Mă refer la cei care au ajutat la repararea HealthCare.gov când aceasta a căzut în 2013. Da.. Deci, am decis să fac un stagiu de trei sau șase luni. Dar după aproape trei ani, mă aflu tot în Washington DC, în serviciul guvernului, pentru că aici este o nevoie uriașă de specialiști în tehnologie. La Google toate sălile aveau tehnologie pentru videoconferințe, puteau fi rezervate direct din calendar; cablurile erau integrate în mobilier. În aparatul administrativ ai nevoie de ajutorul unui tehnician pentru o simplă conferință telefonică. Când ne-am mutat într-o clădire nouă, a durat ceva până când am avut mobilier, așa că am pus telefonul pe un coș de gunoi De asemenea, am fost foarte surprins, când m-am mutat aici, să observ cât de multe procese continuă să folosească hârtia. Acesta este un birou din Winston-Salem Carolina de Nord, unde angajații erau îngrijorați că greutatea hârtiei ar putea să pună în pericol integritatea fizică a clădirii. Da... Hârtia are niște dezavantaje. Un scurt sondaj: ridicați mâna dacă numele vostru începe cu o literă de la H în sus? Deci H sau după H, ridicați mâna vă rog! Oau! Am vești proaste: e posibil ca dosarele voastre de veterani să fi fost distruse într-un incendiu în 1973. (Râsete) Da.. De asemenea, procesele pe hârtie sunt mai puțin eficiente. Dacă sunteți veteran și solicitați ajutoare pentru sănătate folosind un formular pe hârtie, va trebui să așteptați luni de zile pentru o rezoluție. Am înlocuit formularul de hârtie cu unul electronic, iar acum veteranii primesc un răspuns în 10 minute. (Aplauze) O altă realizare de care sunt mândru; am digitalizat unul dintre procesele Agenției pentru IMM-uri, renunțând total la procesele pe hârtie. Iată o fotografie de dinainte și una de după. Aceleași birouri, aceeași oameni și un sistem mai bun pentru toată lumea. La un moment dat am vrut să sărbătorim: ne-am dus la o cofetărie și am cerut un tort decorat cu formularul pe care l-am automatizat. Cofetarii au devenit foarte suspicioși și au vrut un document oficial emis de guvern. Din moment ce lucram pentru guvern, am tipărit o declarație ce spunea: „Acest document public poate fi folosit pentru ornarea unui tort cu scopul de a sărbători.” (Râsete) Asta a generat multe alte glume despre formulare în trei exemplare. Glume ieftine! Am vorbit suficient despre hârtie, dar am reparat și sisteme informatice instabile. Am îmbunătățit arhitectura informatică, folosind design-ul centrat pe utilizator și cloud-ul. Am îmbunătățit de asemenea și achizițiile. Aparent statul cumpără software de parcă ar cumpăra mobilier, prăjituri sau tancuri, pe baza unor reglementări guvernamentale de peste o mie de pagini. Da, unele procese din aparatul de stat sunt extrem de complicate. Dar să nu vă imaginați că Silicon Valley e salvatorul în această poveste. (Râsete) Mai gândiți-vă. Cei mai inteligenți ingineri din Sillicon Valley lucrează la soluții de livrări de mâncare sau închirieri de trotinete, sau cum să livreze marijuana mai ușor oamenilor. Să fie acestea cele mai importante probleme în acest moment? Se vorbește mult în Sillicon Valley despre crearea unei lumi mai bune. Dar impactul asupra lumii poate fi resimțit într-un mod mult mai visceral lucrând pentru guvern. Cineva, al cărui părinte a murit recent, m-a căutat pe Twitter ca să îmi spună că sistemul pe care l-am îmbunătățit a fost foarte folositor pentru el într-un moment greu. Exact atunci trebuie ca aparatul guvernamental să funcționeze: când e greu. Tocmai de aceea avem nevoie de inovație în instituțiile statului. Trebuie să recunosc că am folosit termenul birocrat la sosirea mea în Washington DC. Acum însă, prefer să spun funcționar public. Francine, spre exemplu, te poate face să plângi, cel puțin pe mine m-a făcut, pentru că te inspiră atât de mult. Sunt foarte mândru și de colegii mei care sunt capabili să soluționeze paradoxuri birocratice și să muncească până noaptea târziu pentru reuși. Salariile și bonusurile sunt mici în instituțiile statului, așa că am creat propriile noastre premii. Mascota noastră este un crab numit Molly. Acel premiu este o poșetă în formă de crab, înșurubată pe o placă de metal. Acum nu mai cred în soluții panaceu, care pot să rezolve toate problemele, în schimb cred mai mult în oamenii care vor să contribuie. (Aplauze) Dacă doriți să participați la un efort cu impact real, și care poate fi foarte frustrant uneori, acesta este mesajul meu: ceva extrem de dificil și încurcat și important și magic se petrece când funcționarii publici și inginerii lucrează împreună în instituțiile administrative. Nu trebuie să vă dedicați întreaga carieră. Dar puteți să contribuiți semnificativ în aparatul administrativ chiar acum. Vă mulțumesc! (Aplauze)