Este Istoria construită pe fundații de nisip? | Graham Hancock | TEDxReading

Începând cu 2007, au fost publicate dovezi convingătoare în reviste științifice de top care confirmă faptul că fragmentele unei comete gigantice aflată în dezintegrare au lovit Pământul în urmă cu aproximativ 12.800 de ani. Impacturile au pus în mișcare o misterioasă înghețare profundă globală de 1.200 de ani care a provocat dispariția la nivel global a speciilor. Teoriile consacrate despre apariția civilizației citează inventarea agriculturii și a arhitecturii monumentale acum aproximativ 11.600 de ani, imediat după îngheț. În această prelegere, cel mai bine vândut autor, Graham Hancock, susține că arheologii, fără să țină cont de cataclism, au interpretat greșit Istoria. Ceea ce atestă înregistrările nu este invenția bruscă a tehnologiei, ci un transfer de tehnologie către vânători-culegători de la o civilizație mai avansată.

Scriitor și jurnalist britanic, Graham Hancock este specializat în teorii neconvenționale despre civilizații antice, monumente din piatră sau megaliți, stări modificate de conștiință, mituri antice și date astronomico-astrologice din trecut. Una dintre principalele teme care reiese din multe dintre cărțile sale este o legătură globală pozitivă cu o „cultură mamă”, din care el crede că au apărut toate civilizațiile istorice antice.

Graham se vede ca un jurnalist care pune întrebări bazate pe observație și ca cineva care oferă o contrabalansare a ceea ce el percepe ca acceptare „neîndoielnică” și sprijin oferit opiniei oficiale de către sistemul de învățământ, mass-media și de către societate în general. Cărțile sale s-au vândut în peste cinci milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 27 de limbi.

Acest discurs a fost susținută la un eveniment TEDx folosind formatul conferinței TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la http://ted.com/tedx

Prezentator: Nu cred că ai nevoie
de mai multă introducere decât asta.

Domnul Graham Hancock!
GH: Mulțumesc!

(Aplauze)

(Ahh)

Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor!

Să luăm în considerare
o posibilitate extraordinară.

Ar putea exista o civilizație pierdută
ascunsă, încă nedetectată,

undeva departe în preistoria îndepărtată?

Ar putea miturile unei vechi epoci de aur

încheiată de un imens cataclism global
să fie adevărate?

Platon oferă arhetipul
cu povestea Atlantidei

pentru care el este cea mai timpurie
sursă care a supraviețuit.

El descrie Atlantida ca având
o arhitectură și o agricultură avansate,

tehnologie avansată de construcție navală
și abilități de navigare,

și o organizare socială
și politică avansată.

A fost odată o cultură
frumoasă și generoasă

dar cu timpul a devenit arogantă,
crudă și materialistă.

Printr-o frază răsunătoare
care ar trebui să ne amintească

de comportamentul societăților
tehnologice avansate de astăzi,

Platon ne spune că a încetat
să-și poarte prosperitatea cu moderație

și ca pedeapsă pentru această mândrie,
universul a doborât Atlantida

într-o singură zi și noapte îngrozitoare
de foc, cutremure și inundații.

A fost înghițită de mare și a dispărut.

Omenirea a trebuit să înceapă din nou,
fără amintiri despre ce a fost înainte.

Părerea istoricilor și arheologilor
este că Platon a creat întreaga poveste.

Astăzi, oricine ia în serios Atlantida

se poate aștepta să fie acuzat
de fantezie arheologică

sau mai rău, de fraudă.

Arheologii au elaborat cronologiile

pentru a construi ceea ce numesc
„Casa istoriei”.

Aceste cronologii ce arată
un progres evolutiv constant lent

sunt folosite pentru a argumenta
că nu există loc în trecutul nostru

pentru o civilizație preistorică
avansată precum Atlantida

sau pentru un cataclism
suficient de mare ca să o fi distrus.

Dar știința nouă încă neluată
în considerare de istorici și arheologi

ar trebui să ne pună pe gânduri.

După cum vom vedea, acum există
o recunoaștere tot mai mare

că un cataclism global distrugător
s-a desfășurat recent,

chiar în temelia Casei Istoriei,

cu 20.800-11.600 de ani în urmă.

S-ar putea conecta într-un fel
acest cataclism recent descoperit

cu cataclismul inundațiilor,
al incendiilor și cutremurelor

despre care Platon ne spune
că au distrus Atlantida?

Evenimentele cataclismice
zdruncină și remodelează lumea

și permit apariția de noi povești.

Acum 65 de milioane de ani, dinozaurii
au fost distruși într-un cataclism global.

Dacă linia lor supraviețuiește astăzi,
poate fi prin găini și prin alte păsări.

Dar în același timp,

o mică creatură ca un șoarece,
strămoșul liniei de mamifere

se zbătea în pădurile primordiale
mergând nicăieri.

Odată ce dinozaurii
au fost scoși din cale, totuși,

acel șoricel a început să evolueze
și 65 de milioane de ani mai târziu,

iată-ne aici, noii conducători ai lumii.

Deci, cu riscul suprasimplificării,

ceea ce s-a întâmplat acum 65 de milioane
de ani a fost ceva atât de mare,

încât a transformat dinozaurii în pui
și șoriceii în ființe umane.

Acum este universal acceptat
că acel cataclism a fost provocat

de un asteroid lat de zece kilometri
venit din spațiu

care a lovit Pământul cu aproximativ
113.000 de kilometri pe oră.

Oamenii de știință sunt împărțiți dacă
vinovatul a fost un asteroid sau o cometă,

dar indiferent dacă e asteroid sau cometă,

a lăsat o amprentă distinctă pe Pământ,

un strat de cenușă și funingine
care marchează Limita CP,

Limita Cretacic-Paleogen

care este plină cu iridiu,
microsfere de carbon,

nano diamante,
sticlă topită similară trinititului,

și alte minerale supuse la temperaturi
uriașe care depășesc 2.200 °C,

punctul de fierbere al cuarțului,
pe arii enorme ale suprafeței Pământului.

Acestea sunt semnăturile chimice
caracteristice unui impact cosmic colosal.

Nimic altceva nu le poate explica.
Sunt numite „reprezentanți ai impactului”.

Luis și Walter Alvarez
au fost echipa tată-fiu

care a dezvăluit adevărata natură
a evenimentului CP.

Pentru mai bine de un deceniu,

ei au fost supuși unor atacuri destul
de vicioase din partea altor savanți

care au refuzat să accepte
dovezile reprezentanților impactului.

Numai atunci când craterul lăsat de impact

a fost găsit adânc îngropat
sub Golful Mexic,

au încetat criticele.

Cazul lui Alvarez pentru un impact cosmic

și extincție asociată
din urmă cu 65 de milioane de ani

este considerată acum confirmată.

Rețineți acest lucru
în timp ce vă prezint munca

unui alt grup de savanți
extrem de credibili.

Există mai mult de 30 de membri
ai echipei lor.

Membrii lor de frunte din acest dispozitiv
îi includ pe Jim Kennett,

Allen West, Richard Firestone,
James Wittke și Albert Goodyear.

Inițial, ei și-au unit forțele
pentru a investiga un mister

din mileniul de final
al ultimei epoci de gheață.

Ultimul maxim glaciar,
dacă vă uitați la grafic,

a fost atins acum 21.000 de ani.

După aceea, temperaturile
au început să crească.

Dar apoi brusc, cu straturi de gheață
groase de doi kilometri

peste America de Nord și nordul Europei,

s-a produs o scădere izbitoare
și dramatică a temperaturii,

o înghețare scurtă, profundă și puternică

care a durat de la aproximativ
20.800 până la 11.600 de ani în urmă.

Această perioadă de frig extrem și anormal

este cunoscută geologilor
drept „Tânărul Dryas”.

Misterul este: ce a provocat-o?

Se dovedește
că exact la limita Tânărului Dryas,

există în pământ
un strat de cenușă și funingine

denumit „rogojina neagră”,

distribuit pe o suprafață vastă
a suprafeței Pământului

și plin cu o mulțime de aceiași
reprezentanți ai impactului

care sunt martorii evenimentului CP.

Spre deosebire de evenimentul CP,
cataclismul Tânărul Dryas

este uimitor de recent:
de acum doar 12.800 de ani.

Inițial, echipa a plasat evenimentul
în urmă cu 12.900 de ani,

dar după cercetări ulterioare,

această dată a fost rafinată
la 12.800 de ani în urmă.

Aceasta este prima lucrare publicată
de echipa impactului Tânărul Dryas.

A apărut în RANS,
Raportul Academiei Naționale de Științe,

în octombrie 2007.

Titlul vorbește de la sine.

„Dovadă pentru un impact extraterestru
în urmă cu 12.900 de ani

care a contribuit la dispariția
mega-faunei și la răcirea Tânărul Dryas”.

O să vă mai arăt câteva documente
ale echipei doar pentru a sublinia

că este vorba
despre știință oficială revizuită,

nu de ceva lunatic.

RANS 2009: „Diamante hexagonale
sintetizate cu șocuri

în sedimentele
de la limita Tânărului Dryas”.

„Produse topite de temperatura
foarte mare a impactului

ca dovadă a exploziei și a impactului
cosmic în urmă cu 12.900 de ani”.

Dovezi din Mexic. Dovezi
din miezurile de gheață din Groenlanda.

„Dovada depunerii a zece milioane de tone

de sfere de impact pe patru continente
acum 12.800 de ani”.

Aici este Jurnalul de Geologie,
5 septembrie 2014:

„Strat bogat în nano diamante
pe trei continente

în concordanță cu impactul cosmic major
din urmă cu 12.800 de ani”.

Raportul Academiei Naționale de Științe,
iulie 2015:

dovezile prezentate în această lucrare
exclud orice posibilitate

ca reprezentanții impactului din stratul
Tânărul Dryas să fie așezați treptat,

să spunem pe perioade de sute de ani.

Analiza cronologică Bayesian arată

că acest cataclism s-a dezlănțuit sincron
într-o clipă geologică,

efectiv, o singură zi
și noapte îngrozitoare.

Mai mult, dovezile urmăresc
amprenta cataclismului

pe mai mult de 50 de milioane de kilometri
pătrați pe suprafața Pământului.

Multiple sfere luminoase
considerate a fi fragmente

dintr-o cometă uriașă
care se dezintegrează

au intrat pe o traiectorie
de la nord-vest la sud-est.

Impactul principal a fost
pe calota glaciară din America de Nord,

la o adâncime de peste doi kilometri.

Au mai fost impacturi asupra calotei
glaciare din nordul Europei.

Și cea mai îndepărtată dovadă
a impactului din est,

urmărită până acum, este Siria.

Deoarece impacturile primare au fost
pe calota glaciară din America de Nord,

a fost dificil să se găsească cratere,
deoarece craterele erau trecătoare,

săpate într-o gheață adâncă
de doi kilometri care s-a topit ulterior.

În ciuda dovezilor abundente
ale reprezentanților impactului,

absența craterelor a expus echipa
la același tip de atacuri

de care au suferit Luis și Walter Alvarez.

Cu toate acestea, în ultimii doi ani,
au fost identificate cratere

în zonele de dincolo de marginea
fostei calote glaciare

sau unde calota glaciară era subțire.

Aceste cratere sunt piesele finale
de puzzle care vor rezolva dezbaterea.

În urmă cu 12.800 de ani,

multiple fragmente ale unei comete uriașe
care se dezintegra au lovit Pământul,

cu epicentrul cataclismului
pe calota glaciară din America de Nord.

De ce impactul din urmă cu 12.800 de ani

care a provocat scăderea
globală a temperaturilor

a fost martor
la începutul Tânărului Dryas?

Cea mai bună explicație
e că inundațiile cu apa topită din gheață

eliberată de căldura
și energia cinetică a impacturilor

s-a scurs de pe calota glaciară
din America de Nord în Oceanul Atlantic

unde au întrerupt Curentul Golfului,

un element cheie al sistemului
de încălzire centrală a planetei noastre,

de aici răcirea bruscă și dramatică.

De ce s-a terminat Tânărul Dryas
la fel de brusc acum 11.600 de ani

cu o creștere dramatică a temperaturilor?

Cu mult timp în urmă, prin anii 1980,

astrofizicianul britanic
Sir Fred Hoyle a fost intrigat

de creșterea bruscă a temperaturii
la sfârșitul Tânărului Dryas.

El a propus impactul cometei
într-un ocean ca pe un agent,

ce a produs nu doar valuri de maree

ci de asemenea a trimis și un vast nor
de vapori de apă în atmosfera superioară

unde a învăluit Pământul,
creând un efect de seră

suficient de mare pentru a genera
încălzirea dramatică.

Este posibil ca alte fragmente
din fluxul de resturi

din aceeași cometă dezintegrată
care a lovit Pământul acum 12.800 de ani

să fi fost implicate și în evenimentele
de acum 11.600 de ani.

Astronomii au calculat că această cometă

a intrat inițial în sistemul solar
interior acum aproximativ 20.000 de ani

și a început să se despartă
în mai multe fragmente.

Acestea s-au răspândit
de-a lungul orbitei sale

pentru a forma un toroid de resturi letale
care s-au intersectat cu orbita Pământului

și a interacționat catastrofal
cu Istoria umană

cu mai multe ocazii
din ultimii 13.000 de ani.

Știința despre ceea ce a cauzat sfârșitul
Tânărului Dryas în urmă cu 11.600 de ani

nu este la fel de completă ca știința
despre începutul Tânărului Dryas.

Oricare ar fi cauza,

faptele din teren
nu fac parte din dezbatere.

Tânărul Dryas s-a încheiat brusc
acum 11.600 de ani.

Temperaturile globale au crescut,

iar calotele glaciare rămase
s-au prăbușit foarte repede în mare,

provocând un impuls dramatic
al creșterii nivelului mării

nominalizat de geologi
drept „Meltwater puls 1B”.

Este o coincidență faptul că acum
11.600 de ani, data pulsului Meltwater 1B,

este și data pe care Platon o dă

pentru distrugerea
și scufundarea Atlantidei?

Să verificăm încă o dată data lui Platon.

Povestea pe care ne-o spune
a fost transmisă prin linia familiei sale

de la strămoșul său,
faimosul parlamentar grec Solon,

care a vizitat Egiptul
în jurul anului 600 î.Hr.,

și afirmația că povestea Atlantidei
i-a fost spusă de către preoți,

în templul lui Neath, la Sais, în Delta.

Solon i-a întrebat pe preoți
când a avut loc dezastrul,

iar ei au răspuns: „Acum 9.000 de ani”.

Amintiți-vă că aceasta
a fost în 600 î. Hr.,

și desigur, acum 9.000 de ani
în 600 î. Hr., este 9.600 în calendar,

cu alte cuvinte în urmă cu 11.600 de ani,

data pe care știința geologică modernă
o pune asupra impulsului 1B Meltwater

și a creșterii bruște globale
a nivelului mării.

Dacă Platon a inventat totul,
după cum ne spun istoricii,

atunci a fost uimitor de exact
cu știința secolului XXI,

asociind un cataclism global de inundații
cu data de acum 11.600 de ani.

Și încă ceva:

aceeași dată precisă
este acum citată de arheologi

ca fiind extrem de semnificativă,
dată la care inventarea

atât a arhitecturii megalitice
cât și a agriculturii au apărut,

aparent pentru prima dată, în lume.

Locul în care s-a întâmplat acest lucru
a fost Göbekli Tepe, în Turcia.

Și aici sunt la Göbekli Tepe

cu regretatul profesor Klaus Schmidt
care a descoperit situl

și a început să-l excaveze
pentru Institutul Arheologic German,

din a doua jumătate a anilor ’90 încoace.

El mi-a spus trei lucruri.

În primul rând, megaliții
de la Göbekli Tepe expuși din excavări

nu au fost acoperiți prin sedimentare
naturală de-a lungul erelor.

În schimb, după ce au fost folosiți
aproximativ o mie de ani,

au fost îngropați
în mod deliberat și meticulos

sub un deal artificial de pământ și moloz.

Într-adevăr, chiar numele
„Göbekli Tepe” în limba turcă

înseamnă „Dealul burtos”.

În al doilea rând, plafonul sitului
nu era contaminat de culturile ulterioare

care le permite arheologilor să fie siguri
de data fondării lui Göbekli Tepe,

acum 11.600 de ani, ceea ce o face
cu 7.000 de ani mai veche decât Stonehenge

și cu aproape 6.000 de ani mai veche
decât cele mai vechi situri megalitice

recunoscute până acum oriunde pe Pământ.

În al treilea rând, de până la 50 de ori
mai mult decât a fost deja excavat

la Göbekli Tepe,
încă așteaptă să fie scos la lumină.

Radarul care pătrunde la sol a dezvăluit

că sute și sute de stâlpi uriași
megalitici sunt încă îngropați,

făcându-l nu numai cel mai vechi,

ci și cel mai mare sit megalitic
de pe Pământ.

Și totuși, parcă apare de nicăieri,
fără un fundal

și fără nicio dovadă a evoluției
abilităților arhitecturale necesare.

Cel mai ciudat dintre toate,
Institutul Arheologic German suspectează

că Göbekli Tepe a funcționat
ca centru de inovație

din care cunoștințele despre agricultură
erau distribuite unei populații

care până atunci fusese compusă
doar din vânători-culegători nomazi.

În loc de o invenție misterioasă precoce

cu 7.000 de ani înaintea timpul său,

ceea ce s-a întâmplat
la Göbekli Tepe mi se pare

mai mult ca un transfer de tehnologie
de la urmașii unei civilizații pierdute

care știa deja să lucreze
megaliți pe scară largă

și care a înțeles deja
pe deplin agricultura.

Înainte de săpăturile de la Göbekli Tepe,
nu am fi avut un context

pentru a înțelege siturile megalitice
nou descoperite din acest diapozitiv.

Este scufundat la o adâncime
de 40 de metri sub Mediterana

și a fost ultima dată deasupra apei
cu mai bine de 9.000 de ani în urmă.

Nu știm cât timp a stat situl acolo

înainte ca mările în creștere
să-l acopere.

De la începutul anilor 1990,
au fost ridicate semne de întrebare

privind vârsta
marelui Sfinx din Giza, Egipt.

Egiptologii cred
că are aproximativ 4.500 de ani,

cu toate că nu există
nicio fărâmă de dovezi scrise

pentru a susține asta.

Cercetătorul independent John Anthony West

și Robert Schoch, profesor de geologie
la Universitatea Boston,

au făcut un caz din faptul că Sfinxul
trebuie să fie mult mai vechi de atât,

pe baza modelului său
distinct de eroziune.

Schoch susține că Sfinxul a fost supus

la o perioadă foarte lungă
de precipitații abundente,

iar astfel de ploi nu au căzut în Egipt
în ultimii 5.000 de ani.

Într-adevăr, pentru a găsi
genul de ploi abundente în Egipt

care ar fi putut tăia
aceste fisuri verticale adânci

caracteristice intemperiilor
induse de precipitații,

trebuie să vă întoarceți la tulburările
climatice din Younger Dryas,

între 12.800 și 11.600 de ani în urmă.

Când Shock și West și-au prezentat
pentru prima dată cazul,

acesta a fost respins
de egiptologi pe motivul

că niciun alt sit megalitic din lume
nu datează din acea perioadă.

Dar asta a fost în 1992,
când mai puteai spune astfel de lucruri.

Ulterior, în a doua jumătate a anilor ’90,

au început săpăturile la Göbekli Tepe,
dovedind că are 11.600 de ani.

Este inutil să spun că, dacă puteți ajunge
la Göbekli Tepe, puteți ajunge la Sfinx.

Cele două site-uri
nu sunt chiar atât de departe.

Deci, pe scurt, eu sugerez că,

deși majoritatea construcțiilor
ulterioare sunt de înaltă calitate,

edificiul trecutului nostru
construit de istorici și arheologi

stă pe fundații
care s-ar putea dovedi incomplete

și periculos de nesigure.

Un cataclism la nivel de extincție
a avut loc pe planeta noastră

între 12.800 și 11.600 de ani în urmă.

Evenimentul a fost global
și a afectat profund omenirea.

Pentru că probele științifice
care au dovedit că s-a întâmplat

au început să apară abia din 2007
și pentru că implicațiilor sale

nu au fost încă luate în considerare
deloc de istorici și arheologi,

suntem datori să contemplăm posibilitatea

că tot ce am fost învățați
despre originile civilizației

ar putea fi greșit.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)