Prinţesa care a rescris istoria - Leonora Neville

Vezi lecţia completă: https://ed.ted.com/lessons/the-princess-who-rewrote-history-leonora-neville

Ana Comnena, fiica împăratului bizantin Alexios, şi-a petrecut ultimul deceniu al vieţii sale creând istoria de 500 de pagini a domniei tatălui său numită „Alexiada". În calitate de prinţesă ce scria despre propria sa familie, ea trebuia să echilibreze loialitatea sa faţă de neamul său şi obligaţia de a înfăţişa evenimentele cu exactitate. Leonora Neville investighează această naraţiune istorică epică.

Lecţie Leonora Neville, regizor Els Decaluwe.

Alexios Comnenul,

împăratul bizantin,

și-a condus armata în bătălia

cu hoardele sciților.

Pentru a avea noroc,

el a purtat
una din cele mai sfinte relicve

din lumea creştină:

vălul ce a aparţinut

Fecioarei Maria.

Din păcate, acesta nu l-a ajutat.

Armata sa nu doar a fost învinsă,

dar pe când se retrăgeau,

împăratul a fost înjunghiat în fese.

Pentru a înrăutăţi lucrurile,
un vânt puternic

făcea ca relicva
să fie prea greu de purtat,

așa că a ascuns-o în tufişuri

pe când evada.

În timp ce fugea,

el a reuşit să ucidă câţiva sciţi

şi să salveze câțiva camarazi de-ai săi.

Cel puţin, așa povestea
fiica lui Alexios, Ana,

scriind aproape 60 de ani mai târziu.

Ea şi-a petrecut ultimul deceniu
al lungii sale vieţi

creând 500 de pagini de istorie

a domniei tatălui său, numită Alexiada.

Scrisă în greacă, cartea era influenţată

de epopeile Greciei Antice

şi de scrierile istorice.

Însă Ana avea o sarcină diferită
şi mai dificilă

decât cea a scriitorilor acelor tradiţii:

ca o prinţesă ce scria

despre propria sa familie,

ea trebuia să-şi echilibreze
loialitatea faţă de neamul ei

cu obligaţia

de a înfăţişa cu precizie evenimentele,

tratând aspecte precum

înjunghierea ruşinoasă
a lui Alexios în fese.

O viaţă întreagă de studiu şi participare

la conducere cu tatăl său

au pregătit-o pe Ana
pentru acest angajament.

Ana s-a născut în 1083,

la scurt timp după ce tatăl său
a preluat controlul

Imperiului Roman,

urmând un deceniu de războaie civile

şi revolte cumplite.

Imperiul era în mare declin

când a ajuns el la putere

şi era ameninţat din toate părţile:

de către turcii selgiucizi în est,

de către normanzi în vest

şi de către invadatorii sciţi la nord.

De-a lungul copilăriei

şi adolescenţei Anei,

Alexios a purtat mereu campanii militare

pentru a apăra frontierele imperiului său,

făcând chiar şi o alianţă instabilă

alături de cruciaţi.

Între timp în Constantinopol,

Ana îşi purta propria bătălie.

Ea trebuia să studieze discipline

considerate potrivite

unei prinţese bizantine,

precum bunele maniere şi Biblia,

însă ea prefera mitul clasic

şi filozofia.

Pentru a accesa acest material,
ea trebuia să înveţe

să citească şi să vorbească
limba greacă veche,

studiind-o în secret noaptea.

Într-un final părinţii ei au înțeles

cât era de serioasă

şi i-au găsit profesori.

Ana şi-a extins studiile

spre literatura clasică, retorică,

istorie, filozofie, matematică,

astronomie şi medicină.

Un savant chiar s-a plâns

că cererile ei constante

de comentarii despre Aristotel

îi epuizau ochii.

La vârsta de cincisprezece ani,

Ana s-a căsătorit cu Nicefor Bryennus

pentru a înlătura conflictele vechi

dintre famiile lor

şi pentru a consolida domnia lui Alexios.

Din fericire, Ana şi Nicefor

împărtăşeau multe interese intelectuale,

găzduind şi dezbătând

savanţii de frunte ai zilei.

Între timp, incursiunile militare
ale lui Alexios

au început să dea rezultate,

restabilind multe din fostele

teritorii ale imperiului.

Pe măsură ce tatăl ei îmbătrânea,

Ana şi soţul ei i-au ajutat pe părinţii ei

la îndeplinirea obligaţiilor imperiului.

În acest timp,

Ana se presupune că pleda

pentru tratarea corectă a oamenilor

în conflictele lor cu statul.

După moartea lui Alexios,

John, fratele Anei, a urcat pe tron

iar Ana s-a întors

la filozofie şi erudiție.

Soţul ei a scris o istorie

afirmând că bunicul său

ar fi fost un împărat mai bun

decât Alexios,

însă Ana nu era de acord.

Ea a început să scrie Alexiada,

ce venea să susţină

meritele tatălui său ca împărat.

Tratând sfârşitul secolului XI
şi începutul secolului XII

al istoriei bizantine,

Alexiada povesteşte

evenimentele tumultuoase
ale domniei lui Alexios,

şi propriile reacţii ale Anei
la acele evenimente,

ca o izbucnire în lacrimi la gândul

morţii părinţilor săi şi a soţului.

Ea ar fi inclus aceste pasaje emoţionale

în speranţa că ele vor face scrierea sa

mult mai plăcută societăţii

ce considera că femeile

nu trebuie să scrie
despre bătălii şi imperii.

În timp ce loialitatea sa
față de tatăl său

era evidentă în minunata sa descriere

a domniei lui, ea a inclus şi critică

şi opiniile ei despre evenimente.

Secole după moartea sa,

Alexiada Anei a fost copiată
de nenumărate ori

şi rămâne o nepreţuită

mărturie oculară

a domniei lui Alexios în prezent.

Iar prin naraţiunea sa istorică epică,

Ana Comnena şi-a asigurat

propriul său loc în istorie.