Întreabă un preot ortodox #18: Cred Ortodocșii că „faptele bune” ne mântuiesc?

Cred ortodocșii că faptele bune ne mântuiesc?

Prima întrebare aici - cineva a întrebat:

„Ortodocșii cred că faptele bune te duc în rai sau doar acceptarea lui Iisus Hristos în inima ta?”

- Ca întotdeauna aș spune:
„Ce înțelegeți prin aceste lucruri?

Mai ales ce înțelegi prin acceptarea lui Iisus în inima ta?

Dar aș spune că ceea ce ne aduce în cele din urmă mântuirea este Harul.
Adică asta spune Sfântul Pavel: sunteți salvați prin har, prin credință. Acum, noi credem că credința este o credință vie, deci faptele bune nu sunt cele care
ne câștigă mântuirea, nu există niciun sens în acest sens, nu merităm mântuirea în niciun sens, indiferent de cât de bine facem, și asta este exact ceea ce ne spune Hristos, că, chiar dacă suntem ascultători de El, tot ce putem spune este: „Am făcut doar ceea ce mi s-a poruncit, sunt o slugă inutilă, fără valoare, asta este tot ce sunt. Așadar, nu există fapte bune care să ne aducă în Împărăție, ci trăirea credinței ne deschide inima către Har.

Nu poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Înăuntrul inimii există de toate, așa cum spune Sfântul Marcario: există fiare sălbatice și animale, există demoni, există puterile întunecate demonice ale iadului, totul este în inimă. Dar există și cerul și îngerii și toți sfinții și tot Harul.
Și deci care sunt faptele credinței? Sunt lucrările care împing afară lucrurile întunecate și neinvitate pentru a le alunga puțin câte puțin și pentru a invita mai mult spațiu astfel încât Harul să poată locui acolo.

Și ce este un sfânt?

Un sfânt este cel care și-a curățat inima atât de mult încât inima a devenit atât de pură, încât a devenit un tron nou pentru Hristos. Aceasta este mântuirea pentru Biserica Ortodoxă. Așadar, faptele bune nu ne mântuiesc, ci mai degrabă trăirea credinței noastre este cea care deschide inima către harul care ne va mântui. Numai harul mântuiește.

- Care este părerea ortodoxă despre Martin Luther?

-- Părerea ortodoxă despre Martin Luther? Nu pot să vă spun o părere ortodoxă despre Martin Luther, aceasta este părerea mea ortodoxă despre Martin Luther. Ca fost luteran, cred că Luther a recunoscut o mulțime de probleme majore ale romano-catolicismului în perioada în care a trăit și cred că în marea majoritate a criticilor sale a avut dreptate, cred că concluziile la care a ajuns au fost greșite. Cred că acesta a fost un caz în care a văzut întrebările care se puneau în romano-catolicism și a venit cu răspunsuri diferite, în timp ce ceea ce ar fi trebuit să realizeze era că întrebările în sine erau problematice și ceea ce ar fi trebuit să facă era să spună că dacă această ramură este într-adevăr o ramură moartă a creștinismului, trebuie să existe un trunchi viu în altă parte. Și ar fi trebuit să căutați acest lucru; dacă cineva dorește o evaluare cu adevărat minunată a lui Martin Luther și a tuturor reformatorilor din cadrul Reformei, ar trebui să citească cartea părintelui Josiah Trenham, „Rock and Sand”, care este un rezumat fenomenal al viziunii ortodoxe asupra Reformei, cu un capitol excelent despre Luther.

- Această persoană a întrebat: Am o întrebare pentru preot, dacă nu vă supărați, nu vreau să o comentez pentru că este cam stupidă, dar o pun pentru că îmi cam dă bătăi de cap. O să vă arăt procesul acestei întrebări în pași.
1. Biserica Ortodoxă este biserica adevărată și nu există altă biserică? 2. Sacramentele sunt o taină doar în Biserică?
3. Căsătoria este un sacrament?
4. Dacă nu există sacramente în afara Bisericii, neortodocșii nu sunt căsătoriți?
5. Nu am spune niciodată că, prin urmare, există sacramente în afara Bisericii? Și apoi continuă să întrebe: nu mă preocupă atât de mult căsătoria, ci Euharistia. Dacă noi suntem adevărata Biserică, atunci Euharistia pentru orientali și romano-catolici ar trebui să fie invalidă, deoarece Euharistia este ceva numai în Biserică? Dacă spunem că nu, atunci milioane de credincioși cred că iau trupul și sângele lui Hristos și nu sunt. Dacă spunem că sunt, atunci ce rost mai are să devină ortodocși din moment ce ei au plinătatea lui Hristos care este prezent în Euharistie?

- Mai întâi să vorbim dogmatic. Dogmatic, Biserica Ortodoxă este adevăratul depozitar, fiind adevărata Biserică care este trupul lui Hristos, cu Hristos ca cap, Biserica Ortodoxă, este adevăratul depozitar al sacramentelor sau a ceea ce am numi Sfintele Taine. Și, prin urmare, plinătatea și adevărul Sfintelor Taine rămâne în limitele Bisericii Ortodoxe. Noi nu am accepta ideea că Sfintele Taine există în afara granițelor Bisericii Ortodoxe, aceasta este doar înțelegerea patristică a acestui lucru. Acestea fiind spuse, și poate că ceea ce voi spune va fi considerat controversat de unii preoți ortodocși, în Biserica Ortodoxă ni se prezintă calea normativă de mântuire. În afara granițelor Bisericii Ortodoxe, Hristos îi poate întâlni pe oameni în orice mod dorește El. Și astfel, deși aș spune că o Euharistie sau un botez în afara Bisericii Ortodoxe nu este o adevărată masă euharistică, nu este un adevărat botez, nu spun prin aceasta că Dumnezeu nu poate lucra prin aceste lucruri, ci sugerez că într-un mod normativ aceste lucruri nu sunt Sfintele Taine, dar pe baza credinței unei persoane, pe baza purității inimii sale, pe baza dragostei sale pentru Hristos, poate Hristos să le întâlnească cumva în aceste lucruri?

Nu mă simt confortabil să spun nu, de asemenea, nu mă simt confortabil să cuantific modul în care Hristos va face asta, asta depinde de Dumnezeu, nu depinde de noi. Ceea ce știm noi este ce ne-a dat Dumnezeu și Dumnezeu ne-a dat Biserica Ortodoxă, ne-a dat Biserica cu Sfintele Taine ca mijloc de Mântuire, ca mijloc de a ne ajuta să ne unim cu El.
Și astfel vorbim mai mult despre ce sunt acestea în afara acestor limite. Nu mă simt confortabil să spun prea multe, tot ce pot spune este că nu sunt aceleași Sfinte Taine cum se găsesc în Biserică, nu sunt plinătatea credinței cum se găsește în Biserică, dar Dumnezeu poate face cu ele ce vrea.

- Ce păcate împiedică pe cineva să se împărtășească? Ce păcate, dacă există, împiedică pe cineva să ia Sfânta Împărtășanie?

- La fel ca în cazul multor întrebări din Biserica Ortodoxă, acest lucru este mai mult complex decât simplu și motivul pentru care este complex este pentru că anumite păcate pentru anumite persoane le pot ține departe de comuniune pentru o anumită perioadă de timp, în timp ce își trăiesc pocăința, în timp ce pentru alte persoane s-ar putea să nu, așa că ar trebui să luăm în considerare acest lucru. Îmi dau seama că acest termen este vag, dar orice păcat grav ar ține pe cineva în afara comuniunii până când se spovedește și, odată ce se spovedește, duhovnicul, părintele spiritual trebuie să decidă dacă mai este nevoie de o perioadă de pocăință în care persoana nu se împărtășește înainte de a reveni în comuniune. Acum, există anumite standarde care sunt date în unele dintre canoanele Bisericii.
Sfântul Nicodim vorbește mult despre acestea și despre cât timp anumite păcate ar ține pe cineva în afară, dar, din nou, trebuie să cunoaștem cultura în care ne aflăm, trebuie să cunoaștem situația în care trăiesc oamenii și trebuie să cunoaștem inima personală a cuiva și lupta sa cu aceste lucruri.

Există unele păcate, de exemplu, mulți bărbați se luptă cu masturbarea și pofta și, deși cineva poate cădea în păcatul masturbării, sau al abuzului de sine, cum îi spunem noi. Dacă cineva nu se luptă cu adevărat cu asta, dar apoi are o cădere majoră, s-ar putea să îl țin departe de comuniune pentru o perioadă de timp, în timp ce dacă cineva s-a luptat cu pofta timp de 30 de ani și apoi devine ortodox și se luptă bine, se luptă cu adevărat bine, și cade din când în când, s-ar putea să îl tratez cu o mână mult mai blândă pentru că s-ar putea să văd că aceasta este o persoană pentru care timpul petrecut departe de comuniune nu va face decât să o facă să cadă în deznădejde pentru că este deja predispusă la asta. Așadar, există o mulțime de factori care intră în joc aici și trebuie să știm asta. Nu poți, pentru că avem de-a face cu persoane, să iei un standard și să îl aplici tuturor ca și cum am fi roboți. Dacă ar fi așa, atunci nu am avea nevoie ca Hristos să fie un judecător activ, El pur și simplu, la a doua venire, la Judecată, s-ar uita pe listă și ar spune: unde te situezi în listă? Dar El se va uita la fiecare inimă în parte.

Sfântul Paisios spune o poveste cu adevărat minunată despre acest lucru, se pare că este o poveste adevărată a unui tânăr grec. A fost un copil care a fost capturat de turci și plângea tot timpul, iar turcii nu aveau o mamă care să alăpteze acest copil, așa că au luat raki, au luat o băutură alcoolică și i-o dădeau copilului, iar copilul a fost înțărcat cu alcool și s-a îmbătat constant. Și această persoană a crescut și în cele din urmă a devenit călugăr pe Muntele Athos. Sfântul Paisios spune că aceasta este o persoană care nu putea pur și simplu să renunțe la alcool, era prea mult o parte din sistemul lor și astfel părintele lor spiritual a început să lucreze cu ei și el a trecut de la să spunem 10 sticle pe zi la poate nouă și să ajungă la acea nouă a fost o luptă intensă și apoi poate opt care a fost o luptă intensă și încă se îmbăta tot timpul, apoi șapte și apoi șase și apoi cinci și apoi poate doar un pahar și poate că atunci când a murit a băut doar o jumătate de pahar, dar chiar și acea jumătate de pahar a fost suficientă pentru a-l îmbăta, deoarece corpul său se îmbăta imediat de fiecare dată când consuma alcool. Nu ne-am uita la această persoană și nu am spune: ei bine, acesta este un bețiv care nu va moșteni Împărăția. Noi îl vedem ca pe cineva care s-a luptat și s-a luptat bine. Și de aceea Sfântul Paisios spune că a fost mântuit, a fost mântuit pentru marile sale eforturi ascetice, adică aproape ca un martir.

Astfel, Hristos se ocupă de noi acolo unde ne aflăm, și la fel trebuie să facă și tatăl spiritual. De aceea, iertați-mi răspunsul lung pentru o întrebare simplă, dar răspunsul lung este că trebuie să avem o relație bună cu un tată spiritual, iar acesta trebuie să ne cunoască inimile și luptele și să fie capabil să aplice remediul adecvat. Acum, evident, există anumite păcate care sunt atât de extreme încât vor ține pe cineva pe dinafară, cum ar fi crima, știți, nu există multe cazuri în care am putea spune: ei bine, ai crescut crezând că crima este perfect în regulă. Asta nu va funcționa, dar cu multe dintre aceste păcate depinde de persoană.

- Vorbirea în limbi. Care este perspectiva ortodoxă asupra vorbirii în limbi, în special a limbilor cerești?

- Aș recomanda ca întrebarea sau oricine este interesat de acest lucru să citească un articol al Arhimandritului Zacharias pe această temă. Este ușor disponibil online dacă tastează „Arhimandrit Zacharias - Vorbirea în limbi” pot afla multe despre acest lucru.

Acest lucru nu este discutat în mod obișnuit sau cu siguranță nu este văzut foarte des în Biserica Ortodoxă. Există cazuri în care vorbirea în limbi, ca și în anumite limbi, se mai întâmplă miracole. De exemplu, există o poveste faimoasă a Sfântului Porfirie în care acesta se întâlnea cu o femeie franceză care nu vorbea greacă. Sfântul Porfirie nu vorbea franceza și a existat un martor acolo care a văzut că Sfântul Porfirie vorbea în greacă, iar femeia înțelegea în franceză. Apoi ea vorbea în franceză și Sfântul Porfirie o înțelegea în greacă. Și, bineînțeles, persoana care a fost martoră la acest lucru a fost pur și simplu uimită și s-a gândit că este un fel de Rusalii moderne. Dar când vine vorba de ideea limbilor cerești, nu am auzit niciodată de un astfel de caz în Biserica Ortodoxă de la un sfânt sau ceva de genul acesta. Cred că acesta este unul dintre acele domenii în care avem precauție extremă știind că orice experiență spirituală poate avea trei surse: ar putea fi Dumnezeu, ar putea fi psihologică din partea noastră sau ar putea fi demonică.

Așa că suntem extrem de precauți cu aceste lucruri. Nu este o practică obișnuită pe care o vedeți în Biserica Ortodoxă. Și aș mai spune că noi credem că rugăciunea inimii, dacă cineva caută rugăciunea inimii ...., este o formă mult mai înaltă de rugăciune decât orice fel de vorbire în limbi. Cunosc un preot care a trecut recent la cele veșnice, părintele Vasile Ceron..., veșnică pomenire pentru el, a trecut la cele veșnice săptămâna trecută sau acum două săptămâni și avea o mulțime de oameni care veneau din mișcarea penticostală și deveneau ortodocși și întrebau despre vorbirea în limbi. Iar el avea o metodă foarte interesantă - nu le spunea: nu vorbiți în limbi în rugăciunea voastră, ci le spunea: indiferent de timpul pe care îl acordați vorbirii în limbi, acordați timp egal sau mai mult rugăciunii lui Iisus. Și a spus că în fiecare caz, fără eșec, în cel mult câteva luni, acești oameni vor înceta complet să mai vorbească în limbi și vor prefera doar rugăciunea lui Isus.

Chiar dacă nu și-au aprofundat experiența atât de mult, și-au dat seama că, în lupta cu rugăciunea lui Isus, obțineau mult mai mult din lucruri și că aceasta depășea dorința de a vorbi în limbi. Așa că mi s-a părut un mod foarte frumos și pastoral de a aborda această problemă. Deci, din nou, nu veți găsi creștini ortodocși vorbind în aceste tipuri de limbi. Noi considerăm că limbajul îngerilor este tăcerea și liniștea, ceea ce înseamnă de fapt hezekia, și de aceea practicarea rugăciunii lui Iisus și aprofundarea rugăciunii lui Iisus este cu adevărat scopul principal. Noi considerăm că aceasta este cea mai înaltă formă de rugăciune. Cea mai înaltă formă de rugăciune este atunci când Duhul Sfânt ne dă rugăciunea și se roagă în noi. Dar ce creează spațiul necesar pentru aceasta? Liniștea creată de rugăciunea lui Isus.

- Această persoană a întrebat: Mai este considerată Maria Mama Sfintei Treimi, mama lui Dumnezeu, de la Întrupare și până în eternitate? Este ea considerată mamă a Sfintei Treimi? De ce sau de ce nu?

- Ea nu este considerată mama Sfintei Treimi pentru că L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, deci ea este Theotokos acum, Născătoarea de Dumnezeu din momentul Întrupării până în eternitate. Acum, acesta este unul dintre misterele acesta este unul dintre marile mistere ale credinței noastre. Înălțarea este o sărbătoare foarte, foarte importantă în Biserică, deoarece odată cu Înălțarea natura umană stă acum la dreapta lui Dumnezeu Tatăl. Acest lucru este de necrezut pentru mintea umană, sau poate mai bine spus de neînțeles pentru mintea umană. Cum putem înțelege că Dumnezeu, care este același din veșnicie și pentru totdeauna, dar acum, în timp, și-a trimis fiul să ia trup omenesc și că acum a înălțat natura umană și aceasta stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl?

Acesta este ceva ce nu putem înțelege și din această cauză și noi putem fi glorificați, orice a presupus Dumnezeu mai întâi că Fiul lui Dumnezeu a presupus că ni se poate întâmpla. Deci acesta este adevărul despre
Fecioara Maria, este că la Întrupare ea a devenit mama lui Iisus Hristos care este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, de aceea a devenit mama lui Dumnezeu, Maica Domnului, și că va continua să fie așa pentru toate veacurile. În veacul viitor, când nu vom trăi în afara timpului în felul în care o face Dumnezeu, ci într-un timp transfigurat. Și asta este ceva ce nu putem înțelege până nu ajungem acolo.

- Catehismul romano-catolic, ei învață că Maria este fiica Tatălui, Mama Fiului și soția Duhului Sfânt. Ar fi folosit acest limbaj în Biserica Ortodoxă? De ce sau de ce nu?

- Va trebui să ofer din nou avertismentul că voi oferi propria mea perspectivă asupra acestui lucru, dar sunt foarte deschis la schimbare în acest sens. Nu știu, nu am auzit niciodată acea limbă până acum, nu am auzit-o niciodată de la un
Sfântă Ortodoxă și totuși nu prea am nicio problemă cu ea, Maria ca fiică a Tatălui, ei bine în sensul că Tatăl este creatorul tuturor, dar și pe măsură ce devenim fii adoptivi și fiice ale lui Dumnezeu. Aș spune că da, mama Fiului lui Dumnezeu, acesta este limbaj ortodox normal. Și ce a fost cu Duhul Sfânt?

- Soția Duhului Sfânt.

- Soția Duhului Sfânt? Limbajul Bisericii este într-adevăr că Biserica este soția Fiului lui Dumnezeu, așa că soția lui Hristos prin Duhul Sfânt ar fi probabil un limbaj cu care mi-aș fi mai confortabil, dar ar trebui să știu ce înseamnă asta să spun soțul Duhului Sfânt, aceasta nu este o limbă cu care sunt familiarizat și nu sunt sigur ce înseamnă. Așa că unul îmi dă o pauză, dar este doar o pauză de precauție, nu prea știu ce înseamnă, ar trebui să știu mai multe despre ce intenționează limba respectivă.

- Această persoană a întrebat: oare rugăciunea lui Isus trage cu adevărat oamenii din iad?

- Am câteva povești din viața sfinților care sunt favoriții mei absolut, iar una dintre ele este de la Sfântul Efrem din Katunakia, el a odihnit în 1998, un sfânt foarte recent al Bisericii, o figură incredibilă, doar o figură incredibilă, și am avut experiențe personale, nu-mi place să vorbesc despre detaliile lor, dar am intervenit din experiența lor personală. și cu adevărat transformatoare. Sfântul Efrem s-a călugărit sub un bătrân pe nume tatăl Nikiforus. Tatăl Nikiforus avea un grup foarte mic de călugări în grija lui, iar tatăl Nikiforus abuza cu brutalitate, mai ales față de arhimandrit... Sfântul Efrem a spus că în toți anii sub îngrijirea lui nu l-a numit niciodată pe numele său, întotdeauna l-a numit prin vreo insultă - prostule, tu asta, tu aceea.

Călugării au și prieteni, de altfel, și Sfântul Efrem avea prieteni, dar nu le-a plăcut să-l viziteze pentru că le era frică de bătrânul lui. Bătrânul lui a fost atât de crud și există șansa ca tata Nikolaos să fi căzut într-un fel de plani... sau prelest, amăgire spirituală. Sfântul Efrem l-a descoperit pe Sfântul Iosif Hesicastul pe Muntele Athos și a mers în întâmpinarea lui cu binecuvântarea tatălui Nikiforus, pe care a primit-o cu multă reticență, dar a primit binecuvântarea și s-a dus la Sfântul Iosif și i-a spus: Vreau să-l părăsesc pe tatăl Nikiforus și să devin ucenicul tău. Iar Sfântul Iosif a spus: ești călugăr, ți-ai încredințat ascultarea tatălui Nikiforus, îi vei rămâne încredințat. Iar Sfantul Efrem a zis: bine, macar ma inveti sa ma rog? Mi-a dat binecuvântarea să merg la tine pentru rugăciune. Și a spus da. Și Sfântul Efrem a devenit unul dintre Maeștrii rugăciunii lui Isus.

În cele din urmă, Papa Nikiforus a cedat unui fel de demență când era mai în vârstă și aceasta a fost singura dată când l-a numit pe Sfântul Efrem pe numele său. De fapt, el îl recunoștea doar pe Sfântul Efrem și așa că, ca un copil, îl striga când nu-l putea vedea. Tată, unde ești tată? Și acest om care l-a abuzat pe Sfântul Efrem atât de mult timp, Sfântul Efrem a trebuit să aibă grijă de el în ultimul an de viață și, când s-a odihnit, Sfântul Efrem s-a dus să-i dea ceea ce se numește ultimul sărut și să-i sărute mâna ultima dată. Și când i-a sărutat mâna, l-a auzit pe Grace vorbind în inima lui și i-a spus că tocmai din cauza anilor săi abuzivi sub acest Bătrân abuziv a devenit acest mare Maestru al rugăciunii lui Isus și a avansat spiritual.

Și Sfântul Efrem a fost de fapt puțin supărat de asta la început, el este încă om și așa cum spune: îmi spui asta acum? Te-am strigat de atât de mult timp, am uitat cât de mult a fost, de mult timp, totuși, 14 ani sau ceva de genul acesta, poate mai mult, poate au fost zeci de ani, nu-mi amintesc, dar el spune: „În toți acești ani, te-am strigat întrebând de ce, de ce, de ce sunt certat așa? el în inima lui și îi spune: „Dacă ți-aș fi spus, nu ai fi beneficiat așa cum ai făcut, dacă nu ai fi suferit așa cum ai suferit, așa că, ascultător, nu ai fi acolo unde ești acum”.

Și și-a dat seama că toate acestea erau în folosul lui. Deci unde merge povestea? Sf. Efrem se ruga mai târziu și a avut o viziune în timp ce își folosea rugăciunea lui Iisus și viziunea era a bătrânului său Papa Nikiforus absolut cuprins de flăcările iadului. Și așa a început să facă rugăciunea lui Isus pentru el. Și s-a rugat și s-a rugat și s-a rugat și s-a rugat ani de zile și ai în mod repetat această viziune, dar în viziune sufletul lui Papa Nikiforus să fie puțin mai sus și puțin mai sus și puțin mai sus până când în sfârșit a fost complet eliberat din flăcările iadului. Deci aceasta este credința Bisericii, că dacă cineva și-a început în cea mai mică parte pocăința în această viață, rugăciunile Bisericii îl pot ajuta să desăvârșească și să desăvârșească ceea ce nu a făcut în această viață. Așa că Sf. Efrem credem că a salvat în mod absolut sufletul Bătrânului său din iad cu ajutorul frânghiei de rugăciune.

- Unde tragem limita pentru venerare? Următoarea întrebare este: unde trasăm linia pentru venerarea icoanelor? Întreb pentru că am auzit sfinți precum Sf. Gavril și Sf. Paisios spunând că credincioșii ar trebui să vorbească la icoane. L-am auzit și pe SL... am văzut oameni ținând icoane foarte drag și îmbrățișându-le și mă întrebam dacă ar trebui să fim precauți cu ceva. Doar curios.

- Bine. Da, aceasta este o întrebare bună. Când Sfântul Paisios sau Sfântul Gavriil spune că ar trebui să vorbim cu icoanele, el nu înseamnă literalmente vopseaua de lemn sau nu înseamnă vopseaua de lemn, se referă la figura înfățișată acolo. Și ceea ce susțin ei nu este ca venerația noastră față de icoane să fie mecanică. Acesta este într-adevăr un mare pericol ca credincioșii să vină în biserică, ei încep să venereze toate icoanele de aici fără minte, fără gânduri, fără să se gândească cu adevărat la figură, în timp ce există relatări despre figuri precum Sfântul Ioan din San Francisco, se spunea că ori de câte ori intră în orice biserică mergea și venera icoanele atât de tandru și atât de dragut și spuneau că ar fi petrecut câte puțin timp în fața fiecăruia ei înșiși, și bineînțeles că a avut, a avut o mulțime de experiențe cu Sfinții, așa că s-a asigurat că a fost atent într-un fel în care aspir să fie despre fiecare icoană.

Și pentru asta susțin Sf. Paisios și Sf. Gavril, bănuiesc, este că ar trebui să ne apropiem de icoane în același mod și ar trebui. Și când facem asta, este adevărat, suntem cam la fel în care putem ține o icoană foarte aproape de noi, pentru că avem atât de multă dragoste pentru silueta și ceea ce au făcut ei pentru noi, mijlocirile pe care le-au făcut pentru noi. Evident, nu vrem niciodată să ajungem până la punctul în care asta preia cumva închinarea noastră la Hristos, Sfânta Treime, aceasta ar trebui să se preteze întotdeauna către închinarea Sfintei Treimi, dar tocmai de aceea îi venerăm pe sfinți în primul rând, ei servesc drept exemplu, rugăciunile lor ne ajută în această direcție și încercăm să-i imităm cât mai mult posibil.

- Această persoană a întrebat: Isus va veni din nou în slavă pentru a judeca pe cei vii și pe cei morți. Unde sunt sufletele morților între timp înaintea Judecății?

- Corect. Deci, înainte de Judecata sufletele celor plecați sunt în două locuri. Ei sunt în ceea ce am putea numi Paradis, care este o pregustare a iadului; este o pregustare pentru că nu am avut încă trupurile noastre înviate, așa că toate bucuriile Raiului nu sunt trăite pe deplin, sunt trăite în suflet, dar nu în trup încă. Și așa într-un trup înviat este atunci când le vom experimenta pe deplin, în suflet și în trup în același timp. Deci ei sunt în Paradis sau poți chiar să-i spui Rai. Adică limbajul de aici poate fi puțin vag, depinde de ceea ce ne referim, dar ei sunt într-o pregustare a raiului și apoi sunt suflete care sunt într-o pregustare a iadului. Și din nou, de obicei, vorbim despre ei ca fiind în iad. Uneori vorbim despre ei ca fiind în Hades, dar sunt într-o pregustare a iadului, unde se confruntă și cu chinurile și pedepsele iadului, dar numai în suflet, nu încă în trup. Singurul lucru asupra căruia insistă ortodocșii este că există aceia ale căror suflete ar putea fi în iad ca și cum ar fi închis, deși s-ar putea să nu li se garanteze că vor merge în iad în viața următoare, ei pot fi acolo pentru o perioadă. Și la fel ca povestea despre care tocmai am vorbit, rugăciunile Bisericii le pot elibera sufletele din acea închisoare și le pot plasa în rai, sau se va întâmpla abia la a doua venire.

- Ce părere aveți despre Cartea lui Enoh?

- Sunt departe de a fi un cărturar biblic, așa că voi spune că părintele Steven D. Young are o carte foarte bună numită pur și simplu „Apocrifele” și acoperă incredibil de bine influența Cărții lui Enoh asupra părinților Bisericii și asupra Canonului scriptural, mult peste tot ce voi putea spune vreodată. Așa că recomandarea mea este să iei acea carte. El face o treabă fenomenală de a explica punctul de vedere ortodox asupra Cărții lui Enoh, precum și asupra altor cărți.

- Această persoană întreabă: Creștinii ortodocși au voie să se roage cu alte confesiuni?

- De obicei aud așa, dar apoi văd că niște Patriarhi se roagă cu catolici sau orientali. Ce se întâmplă acolo? Nu voi comenta ce fac alții și acolo voi spune că există o mulțime de ierarhi și preoți ortodocși care au abordări diferite decât mine cu această întrebare. Canonic standardul este că creștinii ortodocși nu se roagă cu neortodocșii, noi nu ne rugăm cu heterodocșii. Și motivul este că rugăciunea este o formă de comuniune. Dacă avem o altă concepție despre Dumnezeu, despre om, despre relația lor, atunci nu ne putem ruga în mod corespunzător împreună. Acum sunt cei care cred că pastoral suntem într-un alt timp, într-o altă epocă și că este necesară o altă abordare. În acest moment, sfatul meu personal pentru oamenii care mă întreabă acest lucru este că, dacă se întâmplă să fii la cină cu cineva care nu este ortodox și vrea să se roage, dacă te vor cere să conduci rugăciunea, atunci mergi înainte și conduci rugăciunea, spune „Tatăl nostru”. Dacă ei vor conduce rugăciunea, atunci pleacă-ți cu respect capul și stai acolo și fă-ți rugăciunea lui Iisus și nu te arăta, nu face mare lucru din asta. Dar dacă ajungi într-o situație în care cineva îți cere să te rogi cu ei, poate în mod public sau ceva în fața unui Planned Parenthood, așa cum fac oamenii, sau într-o altă situație, dacă trebuie să spui ceva, constat că oamenii tind să fie de fapt destul de respectuoși față de asta.

Mi s-a întâmplat asta cu unele grupuri de cler care nu erau ortodocși, de fapt erau bazate pe protestanți, dar am fost la câteva dintre întâlnirile lor doar pentru a-i cunoaște pe câțiva dintre pastori și pentru a putea avea câteva contacte. Și când am fost întrebat despre rugăciunea cu ei fie în slujbe, fie pur și simplu le spun: ei bine, știți, iartă-mă, dar creștinilor ortodocși li se spune canonic să nu se roage cu neortodocșii și le-am explicat ce tocmai am spus, că acesta este un act de comuniune și că, pentru că nu suntem în comuniune în credință, nu pot să comunic cu ei în acest fel, dar mă rog să stau aici cu bucurie și să mă rog. Și, în loc să mă supăr, am constatat că ei sunt destul de respectuoși față de asta și aproape onorează faptul că luăm rugăciunea atât de în seriosx. Deci aceasta este abordarea mea specială. Dar sunt mulți preoți care vor avea abordări diferite față de asta și așa că o voi lăsa așa.

- Această persoană întreabă: sunt permise bolurile sonore în Ortodoxie? Vindecarea frecventă în paranteză.

-Tot ce pot spune este că nu am văzut niciodată, acesta este standardul pe care îl avem pentru credință. Standardul este ceea ce au făcut sfinții înaintea noastră și dacă sfinții nu au făcut-o niciodată înainte, dacă nu vedem acest lucru în niciunul dintre sfinți, atunci trebuie să ne întrebăm: putem să-i îmbunătățim pe cei care sunt atât de plini de harul Duhului Sfânt? Dacă într-adevăr credem că putem, mai bine avem o apărare foarte bună în acest sens și ar trebui să verificăm asta, ar trebui să verificăm asta nu doar cu un părinte spiritual, ci cu mai mulți bătrâni, ierarhii noștri. Ar trebui să fim cu adevărat precauți cu privire la aceste lucruri și așa că aș spune că dacă acesta nu este un medicament oferit de Biserică, probabil că există un motiv pentru asta. Și nu vom îmbunătăți niciodată medicina Bisericii.

- Cum ne descurcăm lucrurile care se întâmplă acum, care nu existau pe vremea sfinților care au fost deja canonizați, de exemplu „problema Inteligenței Artificiale” despre dacă putem sau nu deveni noi înșine robotici, și începem să devenim din ce în ce mai puțin umani și din ce în ce mai robotici? Va lua Biserica la un moment dat o atitudine morală în privința asta?

Da, acum ne confruntăm cu întrebări pe care nu ni s-au pus niciodată până acum. Cred că și mai simplu decât AI, am putea vorbi despre întrebarea despre ce înseamnă să fii bărbat și ce înseamnă să fii femeie. În toată istoria omenirii, în special în istoria creștină, s-a presupus că știm ce înseamnă, pentru că asta era viața normală, dar acum, cu aceste lucruri care odată erau considerate naturale și normale fiind puse sub semnul întrebării ici și colo, trebuie să întrebăm aceste lucruri în moduri noi și mai profunde. Ceea ce voi spune este că, deși părinții s-ar putea să nu abordeze în mod direct aceste întrebări, putem să ne uităm la principii din ele și putem găsi un fel de Adevăr în acele principii și în scrierile lor și în fima lor... Și atunci ceea ce facem este să ne uităm la cei care au dobândit într-o bună măsură aceeași mentalitate și trăiesc acea viață și sunt figuri sfinte în epoca noastră și le cerem. Și astfel vom putea găsi mereu figuri care au mentalitatea potrivită pentru că, din nou, ei iau captiv fiecare gând, au învățat să vadă cu ochii lui Hristos, pot spune împreună cu Sfântul Pavel „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Și dacă ei nu sunt siguri, putem avea încredere că se vor ruga pentru asta și dacă li se dă un fel de îndrumare de la Dumnezeu cu privire la aceasta, o vor transmite. Și așa ne punem încrederea în ei. Dar până nu găsim cifre de genul ăsta sau până le cerem, ne bazăm în părinți și căutăm ca frima aia cât putem noi înșine cu viața noastră și prin asta chiar dacă nu poți da logic un motiv pro sau contra.

Din nou, vei găsi acea rezonanță în inima ta și asta mi s-a întâmplat de multe ori. Când oamenii au venit la mine cu dileme pastorale pe care nu știam ce să le spun, îi cer ceva timp să se roage și, uneori, după ce mă rog, am doar un simț puternic și le spun mereu că nu sunt „fii totul și sfârșește totul”, nu spun să merg doar cu ceea ce le spun pentru că am spus așa, dar vreau să știi că, atunci când m-am rugat sau m-am împotrivit cu adevărat, m-am opus cu adevărat. la asta si am oameni la care merg la care am incredere in parerea lor mult mai mult decat in a mea si cred ca practic fac acelasi lucru chiar daca nu pot explica logic de ce au o pozitie in favoarea sau impotriva a ceva. Iar unii dintre ei sunt atât de străluciți, încât pot explica, dar în cea mai mare parte asta este ceea ce căutăm - căutăm o viață în tradiția vie a Bisericii și ne întrebăm ce rezonează și ce nu. Și apoi, dacă va voi Dumnezeu, va trimite oameni care pot explica aceste lucruri teologic într-un mod care să-i țină pe alții în siguranță.

- Care este povestea ta preferată din viețile Sfinților?

- Povestea preferată din viețile Sfinților sunt nenumărate, povești care sunt grozave din viața Sfinților și atât de multe cu adevărat fenomenal de miraculoase, dar de fapt povestea mea preferată nu este fățiș miraculoasă, dar cred că arată mai bine decât orice mentalitatea unui creștin ortodox adevărat. Sfântul Nikolai Velimirovici care a dormit cred că în 1959 a fost închis și torturat sever până în punctul în care spatele lui era doar alcătuit din diferite răni. În cele din urmă a venit în Statele Unite și a fost la o mănăstire și un seminar din Pennsylvania și nu-mi amintesc pentru viața mea unde am citit povestea, dar a rămas mereu cu mine, așa că sper că am detaliile corecte. Că este vorba despre el, dar, în esență, povestea este următoarea: într-o seară anume a avut o durere de cap și l-a întrebat pe unul dintre seminariști dacă ar merge să-i ia o aspirină. Seminaristul s-a dus bineînțeles ascultător și i-a adus o aspirină și Sfântul Nikolai a luat aspirina, a pus-o în mână și a binecuvântat-o ​​de trei ori înainte de a o lua.

Seminaristul a văzut asta și l-a întrebat, i-a spus: „Vladika, te rogi ca aspirina să funcționeze să scape de această durere de cap a ta? Și Sfântul Nikolai a spus...

Bineînțeles că nu, nu mă voi ruga pentru asta. ... a spus: Pentru ce te rogi? Și a spus: dă-mi o altă aspirină. Așa că i-a dat o altă aspirină și a susținut-o și el spune: Vreau să vă gândiți la această pastilă, să vă gândiți la istoria oamenilor care au avut dureri de cap și care nu au avut niciodată această pastilă, gândiți-vă la oamenii care au fost oameni de știință și au ajuns să se uite în corpul uman și să-și dea seama ce provoacă dureri de cap și să vă gândiți la oamenii care s-au gândit la Pământ să găsească substanțele chimice necesare pentru a-l scăpa de oamenii care s-au gândit la aceste dureri de cap. cine au început să ia aceste pastile, fără să știe dacă vor funcționa sau nu, să le testeze, să se gândească la toți producătorii care sunt departe de familiile lor și care muncesc ore lungi pentru a face aceste pastile, gândește-te la șoferul de camion care conduce de la acea fabrică la magazin, gândește-te la funcționarul care stătea acolo și a stocat asta și apoi l-a vândut mie mie mi-ai adus această pilula, apoi mi-a spus.

Fiecare dintre acești oameni a fost implicat în a face acest lucru mic de a mă ajuta să scap de o durere de cap. Și așa, înainte să iau pastila, am binecuvântat-o ​​și m-am rugat ca Dumnezeu să recunoască jertfa fiecăruia și să-i salveze. Aceasta este mentalitatea cuiva care nu va fi niciodată biruit de depresie, care nu va fi niciodată distrus de anxietate, aceasta este mentalitatea cuiva care este cu totul învins de dragoste și recunoştinţă și va avea întotdeauna pace în inima lui și aceasta este povestea mea preferată din viețile Sfinților.