Șase pași pentru a-ți îmbunătăți inteligența emoțională | Ramona Hacker | TEDxTUM

Uneori emoțiile nu au sens, și uneori a fi emotiv nu înseamnă a fi inteligent emoțional. Crescând, rațiunea a primat adesea în fața emoțiilor pentru Ramona, dar când s-a făcut mare și a realizat că nu a învățat niciodată cum să-și gestioneze emoțiile și că nu era singura căreia îi lipsea această abilitate, a știut că trebuie să schimbe ceva. În discursul ei, Ramona ne ghidează prin experiențele ei și ne arată șase pași pentru a deveni mai inteligenți emoțional.

Ramona Hacker are o diplomă de Engleză și Studii Americane și urmează în prezent un masterat în Studii de Moștenire Globală. După mai multe experiențe personale ca și după experiența de voluntariat la un club local de fotbal și pentru organizația studenților AIESEC, ea a început să se gândească la subiectul inteligenței emoționale și la felul în care aceasta afectează viața fiecăruia și felul în care abordăm problemele.

Acest discurs a fost susținut în cadrul unui evenimente TEDx utilizând formatul conferințelor TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la https://www.ted.com/tedx.

Vreau să încep
făcând un mic sondaj cu voi.

Pentru aceasta, vă rog
să puneți mâinile în poală

și să închideți ochii.

O să vă pun două întrebări

la care mi-ar plăcea
să primesc un răspuns foarte sincer

doar prin ridicarea mâinilor.

Nu vă temeți,
n-o să vă judece nimeni pentru asta.

Prima întrebare este:

Care dintre voi s-a gândit,
în săptămâna trecută,

dacă este sau nu
o persoană inteligentă emoțional?

Acum că vă gândiți la asta,

vă considerați
inteligent emoțional?

Vă rog să ridicați mâna dacă e așa.

Și care dintre voi a lucrat conștient
la propriile aptitudini emoționale?

Vă mulțumesc că mi-ați spus.

Acum puteți deschide ochii din nou.

Și vă mulțumesc că ați fost
atât de sinceri cu mine.

Acum vreau să fiu și eu sinceră cu voi.

Inteligența emoțională
nu e neapărat punctul meu forte.

Când iau decizii,
mă bazez numai pe rațiune.

Dacă prietenii de la școală
m-ar auzi ținând acest discurs,

ar fi foarte surprinși,
fiindcă pe atunci,

nici măcar nu consideram emoțiile
ca fiind ceva crucial.

Nu erau logice.

Nu le puteam explica prea bine.

Așa că de ce mi-ar păsa?

Nici măcar nu m-am gândit la acest subiect
până acum cinci ani

când am renunțat la un job
din cauza epuizării.

Abia atunci mi s-a revelat
latura emoțională,

iar dacă înainte plângeam foarte rar,
și mai ales nu în fața oamenilor,

nu mai puteam opri lacrimile
să-mi curgă pe față

în cele mai neplăcute momente.

De mai multe ori pe zi,

mergeam la toaletă
doar ca să-mi ascund suferința.

Și mi-a fost foarte clar
că trebuie să lucrez la asta.

Dar acum, ce este

această misterioasă
inteligență emoțională?

Când cei mai mulți oameni
se gândesc la asta,

se opresc la termenul „emoțional”.

Voi cum vă raportați la el?

Aș spune că are o conotație proastă,

descriind o persoană care are
sau exprimă sentimente puternice.

Și această conotație
este inteligența emoțională,

o prejudecată pe care am avut-o și eu.

Totuși, este crucial să facem diferența

între emoțional și valoarea
inteligenței emoționale,

deoarece inteligența emoțională
e ceva cu totul diferit.

Este abilitatea de a identifica și
gestiona emoțiile tale și ale celorlalți,

și include trei aptitudini.

Prima, conștientizarea emoțională,

deci empatia față de alții
dar și față de tine însuți.

A doua, abilitatea de a valorifica emoții

și de a le aplica unor sarcini
ca rezolvarea problemelor.

Iar a treia,
abilitatea de a gestiona emoții,

care include reglarea propriilor emoții

dar și calmarea
sau înveselirea altor oameni.

După cum bine vedeți din acest contrast,

oamenii foarte emotivi nu au
în mod necesar sau automat

o mare inteligență emoțională,

fiindcă ei doar își pot etala liber
emoțiile

fără să se gândească sau să știe
de ce le au.

Și poate nici nu iau în considerare

dacă e potrivit să le arate
într-o situația respectivă.

Lipsa inteligenței emoționale în copilărie
și adolescență a însemnat pentru mine

că eu canalizam lucruri
ca singurătate și teamă

uneori spre agresiune.

Istoricul familie mele - să spunem -
nu poate fi demonstrat.

Așa că, în loc să găsesc
sprijinul de care aveam nevoie,

preferam să-mi spun:
„Oh, nu mai plânge ca un bebeluș”,

decât orice altceva.

Părinții mei nu m-au învățat
valoare emoțiilor.

De aceea, pierderea prietenilor
sau despărțirile

mă dureau mai tare decât pe mulți alții

fiindcă nu puteam să înțeleg complet
nici emoțiile mele,

nici pe ale celorlalți.

Pur și simplu nu aveau sens.

Credeam că nu trebuie să simt așa ceva,

fiindcă nu am învățat niciodată
cum să mă raportez la emoții.

Odată cu trecerea timpului, am înțeles

că sunt doar unul dintre oamenii
care au această problemă.

V-ați gândit vreodată de ce oamenii
se judecă sau se hărțuiesc unii pe alții,

bat copiii, sau la serviciu, sau chiar în
relații toxice cu prieteni sau parteneri?

Și asta poate însemna orice,
de la sexism la rasism.

Este din cauza insecurității datorate
lipsei de inteligență emoțională,

fiindcă e greu să înțelegi diferența

dintre tine și altcineva.

Și e și mai greu să te conectezi
la nivel emoțional,

pentru a înțelege cu adevărat
de unde vine celălalt.

Iar pentru a schimba asta,

trebuie mai întâi să privim
inteligența emoțională

ca pe o aptitudine crucială în societate,

și apoi să ne facem timp
pentru a lucra conștient la asta.

Acum nu facem nici una, nici alta.

Și nici nu le acordăm
copiilor noștri, de exemplu,

spațiul pentru a învăța aptitudinea.

Copiii de azi - trebuie să fie
buni la școală,

să facă sport, să cânte la un instrument,
să învețe o limbă străină,

și poate încă alte câteva lucruri.

Ei nu au șansa
să ajungă să știe cine sunt,

să se conecteze cu ei înșiși,
și cu emoțiile lor.

Și un aspect fundamental
când ești inteligent emoțional

înseamnă să știi cine ești.

Iar pentru ca ei să învețe,

trebuie de asemenea să învățăm noi înșine
să fim modelul de care ei au nevoie.

Acum poate vă gândiți: „Mda, sigur,

dar cum să abordăm acest aspect -
individual sau și ca societate?”

În fond, și asta se reduce
la ceea ce se reduce orice:

trebuie să învățăm ceva nou.

Deci, când înveți ceva nou,

mai întâi trebuie să devii conștient
de incompetența ta în domeniu.

Eu am ajuns acolo prin epuizare.

Sunt sigură că puteți gestiona asta
mai ușor,

apoi să lucrați la abilitate

până când ajungeți la nivelul dorit.

Și după un timp,
veți fi capabili să o aplicați

fără să vă mai gândiți la ea.

Să luăm, de exemplu, carnetul de șofer.

După o vreme nu vă mai gândiți:

„Oh, trebuie să schimb viteza” -

o faceți pur și simplu.

O competență dobândită inconștient.

Acum, șmecheria este, totuși,

să treci de la incompetența conștientă
la competența conștientă.

Și facem acest lucru învățând
bazele funcționării unei mașini

și prin practică.

Așa că la început poate fi dificil

să rotești volanul în același timp
când treci în viteza următoare,

dar după un timp, devine mai ușor.

Și cu inteligența emoțională
este, în fond, același lucru.

Așa că am încercat să-mi adun experiențele

și am obținut un ghid de șase pași

care sper să-i ajute pe oameni
să devină mai inteligenți emoțional.

Primul lucru care trebuie făcut este

să ne conștientizăm emoțiile.

Dar nu doar ca pe ceva valoros

fiindcă asta sunt ele.

Conform cercetării lui António Damásio,

oamenii ale căror părți din creier
responsabile cu emoțiile au fost afectate

se găsesc în situația de a avea
dificultăți în a lua decizii raționale.

Atât de valoroase sunt.

Și primul mic dar simplu lucru
pe care-l puteți face

este să-i întrebați pe oameni

cu interes sincer
ce simt ei.

Și când sunteți întrebați,
să răspundeți autentic

când vă simțiți bine
dar și când vă simțiți rău,

nu doar „sunt bine”,
dar nici să vă plângeți.

În loc să vă plângeți
de colegii voștri,

spuneți: „Nu mă simt apreciat la serviciu”
sau orice altceva -

faceți-o cu mesaj personal.

Și când oamenii își arată emoțiile,

spuneți-le că este în regulă să le aibă.

Vorbiți despre ele.

ștergeți tabu-ul care simt că există
în societate despre a vorbi despre emoții,

fiindcă este mai degrabă

singurul lucru care ne reține
de la a face pasul următor.

Iar pasul următor este să diferențiem
și să analizăm emoțiile.

Uneori când vorbim despre
sau exprimăm un sentiment,

substituim originalul cu unul
pe care credem că-l știm mai bine

sau îl gestionăm mai bine.

Dar de fapt sunt multe emoții diferite

și toate au rolul lor,

și toate au poate nevoie
să fie gestionate diferit.

De aceea, este important
să ajungem la miezul problemei.

Apoi, trebuie de asemenea să acceptați
și să apreciați toate acele emoții

fiindcă emoțiile
nu sunt nici bune, nici rele.

Ele dobândesc pur și simplu
conotații în societate.

Să luăm, de exemplu,
îndurerarea sau tristețea.

De ce încercăm cu disperare
să le excludem din viața noastră?

Fiindcă, de fapt,
este doar o frumoasă ilustrare

a aprecierii pe care am avut-o
pentru cineva sau ceva.

Acum, mă apropii de cei trei pași

scriindu-mi emoțiile
într-un jurnal special -

la nevoie,

deci nu neapărat zilnic,
dar uneori la fiecare câteva săptămâni,

sau poate doar la fiecare câteva luni.

Prietenii mei fac lucruri similare
cu aplicații, dacă vreți ceva mai modern.

Și apoi este pasul următor:

reflectații la emoțiile voastre
și la originea lor

fiindcă uneori doar știind
de ce simțim ceea ce simțim

deja ne ajută să gestionăm sentimentul.

Iarăși, pe mine mă ajută
faptul că le scriu

fiindcă îmi dă timp
să mă gândesc la ele.

Și apoi ajungi să-ți gestionezi emoțiile,

fiindcă despre asta este totul, nu-i așa?

Și astfel, poate fi suficient
să reflectezi.

Sau poate nu.

Și poate încă ai nevoie să găsești
modalitatea de a-ți gestiona emoțiile.

Fiindcă sunt mai multe feluri
de a obține ceea ce vrem,

și eu vă pot da doar câteva exemple
din ceea ce am făcut.

Și ceea ce m-a ajutat,

dacă nu să gestionez emoția,
cel puțin să descopăr cum o pot face,

a fost să scriu

fiindcă asta a pus distanță
între mine și emoțiile mele.

Există un studiu

despre efectele pozitive
ale scrierii emoțiilor exprimate,

făcut de Pennebaker și Smyth,

pe care l-au publicat în cartea lor
„Scrie pentru a te deschide”,

dacă vreți să verificați.

Fiindcă mai este încă un lucru
pe care îl fac:

citesc despre asta.

Acum citesc

„Limbajul emoțiilor”, de Karla McLaren.

Efectiv orice carte de Brené Brown e bună

dar mai sunt atâtea altele.

Și vorbesc cu prietenii.

Îi întreb:
„Cum abordezi această situație?

Cum abordezi acest subiect
sau această emoție?”

Și apoi, este mai mult sau mai puțin
un principiu proces-și-eroare.

Uneori poate fi sport,

alteori poate fi meditație.

Este important să vă găsiți propriul drum.

Și apoi, gestionarea emoțiilor celorlalți.

Și aș spune că odată ce vă stăpâniți
propriile emoții,

dar și în procesul
de a deveni mai buni la asta,

vă va fi din ce în ce mai ușor

să gestionați și emoțiile altora

fiindcă aveți o altă înțelegere.

Iar înțelegerea și conștientizarea
sunt cheia.

Devine și mai ușor

fiindcă puteți doar să întrebați
celelalte persoane cum le puteți ajuta

căci s-ar putea să știe.

Sau, le puteți întreba
cum se pot ajuta singure,

fiindcă astfel știți
că doar ajutându-le în situații grave

le ajutați de fapt
să-și dezvolte inteligența emoțională.

Și apoi, când avem câțiva oameni
care sunt inteligenți emoțional,

trebuie să ne întrebăm: „Cum să-i învățăm
și pe cei din generația următoare?”

Ca societate, simt că cel mai important
lucru pe care trebuie să-l facem

este să implementăm
educația emoțională în școli.

Să-i învățăm pe copii despre
diferitele emoții și funcțiile lor.

Să le dăm spațiu
să discute deschis despre ele

pentru ca ei
să-și conștientizeze emoțiile.

Să-i ajutăm să le accepte
și să le aprecieze.

Sincer, nu e așa dificil.

Majuritatea lucrurilor menționate

pot fi puse ușor în practică
în școli.

Serios, câte cărți ați citit
în timpul școlii?

De ce să nu facem și câteva
despre inteligența emoțională?

Sau să-i facem pe copii
să lucreze împreună la studii de caz

pentru a schimba idei despre
cum să abordeze subiectele.

Și dacă avem noroc,

ei vor ieși din școală cu lecția învățată
despre abilitatea crucială fundamentală

numită inteligență emoțională.

Imaginați-vă lumea în care am trăi.

Dacă fiecare dintre noi
ar fi inteligent emoțional,

ce credeți că s-ar schimba?

Să fii inteligent emoțional înseamnă

să te cunoști și să te înțelegi
pe tine însuți.

Astfel, te ajută să iei decizii mai bune.

Ne-ar scuti de suferința emoțională

fiindcă știm de unde vine

și știm cum s-o gestionăm -

și poate nici nu o mai impunem altora.

Ne-ar ajuta să gestionăm
relațiile interpersonale

fiindcă ne conectăm la un nivel diferit.

Iar relațiile interpersonale
sunt peste tot.

Gândiți-vă la asta.

Ce-ar însemna să aveți
un șef inteligent emoțional?

Sau ce-ar însemna să aveți
un părinte inteligent emoțional?

Dacă am fi toți inteligenți emoțional,

cum am aborda diferențele?

Sau cum am aborda subiecte
ca sănătatea mintală?

Sau cum am aborda conflictele?

Imaginați-vă lumea
în care am trăi -

o lume plină de înțelegere,

acceptare, toleranță și conectare -

o lume cu adevărat inclusivă.

Cât de minunat ar fi?

Vă mulțumesc!

(Aplauze)