Shabana Basij-Rasikh: Îndrăzniți să educați fetele din Afganistan

Imaginați-vă o țară unde fetele trebuie să se ducă la școală pe ascuns, consecințele fiind mortale dacă sunt prinse învățând. Acesta a fost Afghanistanul talibanilor, iar rămășițele acestui pericol au rămas și astăzi. Shabana Basij-Rasikh, în vârstă de 22 de ani, conduce o școală de fete în Afghanistan. Ea celebrează puterea deciziei unei familii de a crede în fiicele sale - și spune povestea unui tată curajos care a ținut piept amenințărilor locale.

Când aveam 11 ani

îmi amintesc cum m-am trezit într-o dimineață
într-o atmosferă de bucurie.

Tatăl meu asculta BBC News

la micuțul său radio gri.

Avea un zâmbet larg pe față,
ceea ce era neobișnuit atunci

pentru că știrile de obicei îl deprimau.

"Au plecat talibanii!" a strigat tata.

Nu știam ce însemna,

dar vedeam că tata era foarte, foarte fericit.

"Poți merge la o școală adevarată acum", a spus.

O dimineață pe care n-o voi uita niciodată.

O școală adevarată!

Vedeți, aveam 6 ani când talibanii au pus stăpânire pe Afghanistan

și au decretat ilegal ca fetele să meargă la școală.

Așa că, în următorii 5 ani, m-am îmbrăcat ca un băiat

ca s-o însoțesc pe sora mea mai mare,
care nu mai avea voie

să fie singură în afara casei,
către o școală secretă

Era singura metodă prin care amândouă
puteam primi o educație.

În fiecare zi, alegeam o rută diferită

ca nimeni să nu suspecteze unde ne duceam.

Ne ascundeam cărțile în pungi pentru alimente

ca să pară că eram pur și simplu la cumpărături.

Școala era într-o casă,

peste 100 eram îngrămădite într-o mică sufragerie.

Era călduros iarna dar extrem de cald vara.

Toți știam că ne riscăm viețile --

profesoara, elevele, chiar și părinții.

Din când în când, orele se anulau brusc

timp de o săptămână pentru că
talibanii intrau la bănuieli

Întotdeauna ne întrebam ce știau despre noi.

Eram oare urmărite?

Știau oare unde locuiam?

Eram înspăimântate,

dar chiar și așa, școala era locul unde voiam să fim.

Am fost foarte norocoasă să cresc într-o familie

în care educația era apreciată și fiicele prețuite.

Bunicul meu a fost un om extraordinar pentru vremea sa.

Un hoinar dintr-o provincie îndepărtată din Afghanistan,

a insistat ca fiica sa, mama mea,

să meargă la școală, iar pentru asta
a fost dezmoștenit de către tatăl său.

Însă mama mea educată a devenit profesoară.

Iat-o.

S-a pensionat acum 2 ani,
doar pentru a transforma casa noastră

într-o școală pentru fete și femei din cartier.

Și tatăl meu - iată-l -

a fost primul din familia sa care a primit o educație.

Nu încăpea îndoială că ai săi copii

vor primi o educație, inclusiv fiicele sale

în ciuda talibanilor, în ciuda riscurilor.

Pentru el, era mai riscant să nu își educe copiii.

În timpul dominației talibane, îmi amintesc,

erau momente când eram
așa frustrată de viața mea,

îmi era mereu teamă și
nu prevedeam niciun viitor.

Voiam să renunț,

însă tatăl meu,

spunea,

"Ascultă, fata mea,

poți pierde tot ce ai în viață.

Banii îți pot fi furați. Poți fi forțată
să-ți părăsești căminul în timpul unui război.

Singurul lucru care va rămâne mereu cu tine

e ceea ce ai aici.

Dacă va trebui să ne vindem sângele
ca să-ți plătim taxele de școlarizare,

o vom face.

Încă mai vrei să renunți?"

În prezent am 22 de ani.

Am fost crescută într-o țară distrusă

de zeci de ani de război.

Mai puțin de 6% din tinerele de vârsta mea
au reușit să treacă de liceu,

șiardacă familia mea n-ar fi fost
atât de dedicată în a-mi oferi o educație,

aș fi fost una dintre ele.

În schimb, sunt o mândră absolventă a Middlebury College.

(Aplauze)

Când m-am întors în Afghanistan, bunicul meu,

cel exilat din casa lui pentru
îndrăzneala de a-și educa fiicele,

a fost printre primii care m-au felicitat.

Nu numai că se lăuda cu diploma mea universitară,

dar și cu faptul că eram prima femeie,

și că sunt prima femeie

care l-a plimbat cu mașina pe străzile din Kabul.

(Aplauze)

Familia mea crede în mine.

Am visuri mari, dar familia mea
are visuri și mai mari în privința mea.

De aceea sunt ambasadoarea globală a 10x10,

o organizație globală pentru educarea femeilor.

De aceea am co-fondat SOLA,

primul și poate singurul internat

pentru fete din Afganistan,

o țară unde e încă riscant
pentru fete să meargă la școală.

Partea incitantă e că văd eleve la școala mea

ambițioase, profitând de oportunități.

Și îi văd pe părinții și tații lor

care le sprijină cum
au facut și părinții mei,

în ciuda și chiar în fața opoziției descurajante.

Ca Ahmad. Acesta nu e numele său adevărat,

și nu vă pot arăta chipul său,

dar Ahmad e tatăl uneia dintre elevele mele.

Cu mai puțin de o lună în urmă, el și fiica sa

se întorceau de la SOLA către satul lor,

și literalmente au fost la câteva minute de a fi uciși

de către o bombă de pe marginea drumului.

Când a ajuns acasă, a sunat telefonul,

și o voce l-a amenințat

că dacă își mai trimite fiica înapoi la școală,

vor încerca din nou.

"Ucide-mă acum, dacă vrei," a spus el,

"dar nu voi distruge viitorul fiicei mele

din cauza ideilor tale învechite și înapoiate."

Ceea ce am ajuns să realizez în legătură cu Afghanistanul,

ceva adeseori contrazis în Occident,

e că în spatele multora dintre noi care reușesc în viață

există un tată care realizează valoarea fiicei lui,

care percepe succesul ei ca pe succesul lui.

Nu e drept să spun că mamele nu sunt esențiale
pentru succesul nostru.

De fapt, ele sunt adeseori negociatoarele
primordiale și hotărâtoare

către un viitor strălucit pentru fiicele lor.

Dar în contextul unei societăți ca Afghanistan,

avem nevoie de spirjinul bărbaților.

Sub dominația talibană,
fetele care mergeau la școală

cu sutele -

aminiți-vă, era ilegal.

Însă azi, peste 3 milioane de fete
sunt în școală în Afganistan.

(Aplauze)

Afghanistan pare atât de diferit de aici, din America.

Consider că americanii văd fragilitatea schimbării.

Mă tem că aceste schimbări nu vor dura

mult după retragerea trupelor americane.

Însă când mă duc înapoi în Afghanistan,

când văd elevele din școala mea

și părinții care le sprijină,

care le încurajează, văd un viitor promițător

și o schimbare durabilă.

Pentru mine, Afghanistan e o țară a speranței
și a posibilităților nelimitate,

și în absolut fiecare zi

fetele din SOLA îmi amintesc de acest fapt.

Ca și mine, au visuri mari.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)