Diferența dintre viziunea protestantă și cea ortodoxă | Jonathan Pageau

Stephen Wong întreabă:
Care este diferența dintre

concepția protestanților și cea a
creștinilor ortodocși despre mântuire?

Acesta ar putea fi o postare foarte lungă
și un răspuns foarte lung.

Nu sunt sigur că aș putea trece prin
acest subiect,

dar o cale simplă de a-i face pe oameni
să înțeleagă puțin din diferență este

faptul că mulți protestanți, nu toți
protestanții, dar mulți protestanți

se concentrează pe ideea unei substituții,
de fapt, a unei ispășiri prin înlocuire.

Această idee se referă la faptul că
atunci când Adam a păcătuit,

el a infectat omenirea cu păcat și
că merităm să murim, și deci

sistemul de sacrificii din Vechiul
Testament

era o modalitate de a compensa,
de a oferi lucruri [jertfe] în locul tău,

pentru că tu ar fi trebui să mori
[din cauza păcatului săvârșit],

mânia lui Dumnezeu era îndreptată
către tine pentru a te ucide,

iar ideea e că Dumnezeu și-a pus
toată mânia asupra lui Hristos,

El fiind substitutul oricărui sacrificiu.

Și așa suntem mântuiți, așa că dacă
credem în [jertfa lui Hristos],

atunci suntem mântuiți pentru că putem
intra în acel sacrificiu.

Așa cum am spus, nu toți protestanții
cred asta,

dar cu siguranță este o idee de bază la
ei că ești mântuit prin credință, așa că,

dacă crezi că acest sacrificiu este
adevărat, atunci ești mântuit prin el.

Ortodocșii nu văd deloc mântuirea așa.

Ei văd mântuirea ca pe o formă de
vindecare,

fiindcă prin păcatul lui Adam moartea
a intrat în lume,

și astfel trăim în aceste trupuri ale
morții, care ne trag în direcții diferite

și deoarece trupul nostru este în pericol,
de aceea avem tendința de a păcătui

pentru că putem fi convinși că dorința
noastră de a mânca, de sex

sau de a ne proteja este
atotcuprinzătoare și, prin urmare,

ne simțim confortabil să luăm lucruri de
la alții

pentru că o facem pentru a ne proteja

sau pentru a ne întări „viața nostră
muritoare”, să spunem,

iar Hristos a venit să-și asume natura
umană, să o umple cu prezența Sa.

Participarea la aceasta prin
[tainele Bisericii], prin comuniune,

prin iubire unul față de celălalt este un
proces de vindecare

pentru „viața noastră muritoare”,
să spunem.

Și deci aceasta este mântuirea.

Mântuirea este de fapt vindecare de
aceste patimi, de aceste dorințe

vindecarea din sclavia pe care o avem
față de lucrurile din lume.

Versiunea supremă a acesteia nu înseamnă
doar să fii declarat sfânt,

să fii declarat mântuit prin faptul că
mergi în Rai când mori,

ci înseamnă să devii dumnezeu prin
participare [după har].

Să fii unit pe deplin cu Dumnezeu pentru
a participa la viața Lui

în măsura în care este posibil.

Acesta este scopul final al mântuirii:
theosis (îndumnezeirea),

să te unești cu Dumnezeu.