Câte timpuri verbale există în limba engleză? - Anna Ananichuk

Aceasta e pagina noastră Patreon: https://www.patreon.com/teded

Urmăriți lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/how-many-verb-tenses-are-there-in-english-anna-ananichuk

Câte timpuri diferite există într-o limbă precum engleza? La prima vedere, răspunsul pare evident: avem trecut, prezent și viitor. Dar nu este chiar atât de simplu. Anna Ananichuk ne explică cum datorită unui lucru precum aspectul gramatical, fiecare dintre aceste perioade de timp se împarte mai departe.

Lecție de Anna Ananichuk, regizată de către Luke Rotzler.

Le mulțumim mult celor ce ne sprijină pe Patreon! Fără voi acest videoclip nu ar fi fost posibil.

Timpul gramatical exprimă modul în care
limbile vorbesc despre timp

fără a denumi explicit perioadele de timp,

modificând, în schimb, verbele
pentru a specifica momentul acţiunii.

Deci câte timpuri verbale diferite
există într-o limbă ca engleza?

La prima vedere, răspunsul pare evident:

avem trecut,

prezent

şi viitor.

Dar mulţumită unui lucru numit
aspect gramatical,

fiecare din acele perioade de timp,
se divide mai departe.

Sunt patru tipuri de aspecte.

În aspectul „continuous”
sau „progressive”,

acţiunile încă au loc
în momentul vorbirii.

Aspectul „perfect” descrie acţiuni
care s-au sfârşit.

Aspectul „perfect progressive”
este o combinaţie

care descrie o parte finalizată
a unei acţiuni continue.

Şi, în sfârşit, avem aspectul „simple”,

forma de bază a timpurilor
trecut, prezent şi viitor,

când nu se specifică dacă o acţiune
e continuă sau simplă.

E puțin cam greu de urmărit,
așa că haideți să vedem cum e în practică.

Să zicem că prietenii tăi îți spun
că au fost într-o misiune navală secretă

pentru a aduna dovezi
despre o creatură misterioasă.

Timpul stabilește cadrul general
de referință în trecut,

dar în cadrul acestuia
există multe opțiuni.

Un prieten poate spune că o creatură
le-a atacat nava,

acesta fiind „Past Simple”,
cel mai general aspect,

care nu ne oferă clarificări suplimentare.

Ei dormeau când s-a întâmplat acest lucru,

un proces continuu petrecut
în acel moment.

Ar putea să vă mai spună
că au plecat din Nantucket

pentru a descrie o acțiune care
s-a sfârșit chiar mai devreme.

Acesta este un exemplu de „Past Perfect”.

Sau că navigaseră timp de trei săptămâni,

ceva care era în desfășurare
până la acel moment.

În prezent, ei spun
că mai caută creatura și astăzi,

acțiunea lor la „Present Simple”
(indicativ prezent).

Probabil că se pregătesc pentru
următoarea misiune în timp ce vorbesc.

Și au construit un submarin
special pentru această misiune,

o acțiune încheiată.

În plus, dacă au cercetat
posibile apariții ale creaturii,

este ceva ce au făcut
de ceva vreme și încă o mai fac

acesta fiind
„Present Perfect Progressive”.

Deci ce ne rezervă următoarea misiune?

Știm că încă nu s-a întâmplat
pentru că vor pleca săptămâna viitoare,

timpul verbal „Future Simple”.

Prietenii tăi vor căuta creatura evazivă,

o acțiune continuă extinsă.

Îți vor spune că într-o lună submarinul
va fi ajuns la adâncimi necunoscute.

Este o predicție încrezătoare

despre ceea ce se va întâmpla
într-un anumit moment din viitor,

un moment în care ei
vor fi călătorind de trei săptămâni

în timpul „Future Perfect Progressive”.

Un lucru important pentru înțelegerea
tuturor acestor timpuri diferite

este că fiecare propoziție are loc
într-un anumit moment,

fie în trecut, prezent sau viitor.

Ideea aspectelor temporale
este că ne spun statutul acțiunii

din momentul respectiv.

În total, ne dau doisprezece
posibilități în limba engleză.

Cum rămâne cu alte limbi?

Unele, precum franceza,

swahili,

și rusa urmează o abordare
similară cu limba engleză.

Altele descriu și împart timpul diferit.

Unele au mai puține timpuri gramaticale,
precum japoneza,

care distinge doar trecutul de non-trecut,

buli și tukang basi,

care disting doar viitorul de non-viitor,

și chineza mandarină
fără timpuri verbale, doar aspect.

Pe de altă parte, limbi precum yagwa
împarte timpul trecut în mai multe grade,

în cazul în care ceva s-a întâmplat
cu ore, săptămâni sau ani în urmă.

În alte limbi, timpurile
sunt interconectate cu dispoziții

care pot transmite urgență, necesitate,

sau probabilitatea evenimentelor.

Toate aceste lucruri îngreunează
traducerea, dar nu o fac imposibilă.

Vorbitorii celor mai multe limbi fără
anumite timpuri pot exprima aceleași idei

cu ajutorul verbelor auxiliare,
precum „would” sau „did”,

sau prin specificarea timpului
despre care vorbesc.

Sunt diferențele de limbaj

doar moduri diferite de descriere
a unei realități fundamentale?

Sau diversele structuri reflectă
moduri diferite de gândire despre lume

sau chiar despre timp în sine?

Și dacă da, ce alte căi de înțelegere
a timpului mai pot exista?