De ce există „b” în cuvântul doubt? - Gina Cooke

Spune cuvântul „doubt” cu voce tare. Ce caută „b” acolo? Are vreun scop? Gina Cooke explică istoria lungă și sinuoasă a lui „doubt” și de ce ortografia lui, deși pare întâmplătoare, este o clipă a poveștii lui din trecut.

Lecție de Gina Cooke, animație by The Leading Sheep Studios.

Oamenii cred adesea că ortografia cuvântului „doubt” e puțin ciudată

din cauza literei „b”.

Din moment ce nu se pronunță,

mulți nu înțeleg ce caută acolo.

Dar în ciuda a ceea ce mulți dintre noi învățăm la școală,

sunetul nu e niciodată cel mai important aspect

al pronunției unui cuvânt în engleză.

Sensul unui cuvânt și istoria lui trebuie să primeze.

„To doubt” înseamnă a pune la îndoială,

a șovăi,

a ezita.

Ca substantiv, înseamnă nesiguranță sau confuzie.

Cuvantul „doubt” din engleza de azi

provine din cuvântul latin „dubitare”.

Mai întâi a trecut din latină în franceză

unde și-a pierdut atât sunetul „b”, cât și litera „b”.

Apoi a intrat în circuitul limbii engleze în secolul XIII.

100 de ani mai târziu,

copiștii care scriau în engleză dar cunoșteau și latina,

au început să reintroducă litera „b” în pronunția cuvântului,

chiar dacă nimeni nu îl pronunța.

De ce au făcut asta?

De ce s-ar gândi cineva

sa reintroducă o literă în scrierea cuvântului?

Pentru că știau latina,

copiștii și-au dat seaman că rădăcina lui „doubt” a avut și litera „b”.

De-a lungul timpului, chiar dacă puțini oameni cu carte știau latina,

„b”-ul s-a păstrat pentru că el pastra legături importante

și pline de înțeles cu alte cuvinte înrudite,

cum ar fi „dubios” și „indubitabil”,

care au fost ulterior împrumutate de limba engleză

din aceeași rădăcină latină, „dubitare”.

Înțelegând aceste conexiuni istorice

nu numai că ne-au ajutat să scriem corect „doubt”,

ci și să înțelegem sensul

acestor cuvinte mai sofisticate.

Dar povestea nu se termină aici.

Dacă analizăm mai în profunzime,

vedem fără urmă de îndoială,

cât poate fi de revelator acest „b”.

Există doar două cuvinte de bază în engleză

care au literele „d-o-u-b”

unul este „doubt”,

și celălalt este „double”.

Putem construi multe alte cuvinte

pe fiecare din aceste baze,

cum ar fi îndoielnic

și fără îndoială,

sau dublet,

și a redubla,

și dublon.

Uitându-ne la istoria lor,

vedem că ambele derivă

din aceleași forme latine.

Înțelesul lui dublu

doi,

e reflectat în sensul profund al cuvântului îndoială.

Vedeți, când ne îndoim,

când ezităm,

avem o a doua părere.

Când avem îndoieli asupra unui lucru,

când ne punem întrebări sau suntem confuzi,

avem două păreri contradictorii.

Din punct de vedere istoric, înainte ca engleza să înceapă

să împrumute cuvinte din franceză,

avea deja un cuvânt pentru îndoială.

Acel cuvânt antic englezesc era „tweogan”,

un cuvânt a cărui relație cu „doi”

este clară chiar din scrierea lui.

Așa că data viitoare când sunteți în dubiu

cu privire la pronunția cuvintelor în engleză,

aruncă o a doua privire.

Ce găsești s-ar putea să te facă să dorești să știi mai mult.