Boston Tea Party - Ben Labaree

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/the-story-behind-the-boston-tea-party-ben-labaree

Înainte de Războiul de Independență, coloniștii americani plăteau impozite grele pe ceaiul importat din Marea Britanie. Coloniștii, nefiind adepți ai „impozitării fără reprezentare", au reacționat vărsând în portul Boston sacii de ceai de pe un vas britanic într-o noapte rămasă în istorie sub numele de Boston Tea Party. Ben Labaree ne dă detalii asupra acestui celebru act revoluționar.

Lecție de Ben Labaree, animație de Nick Fox-Gieg Animation.

Probabil ați auzit de Boston Tea Party,

cu niște coloniști supărați

deghizați în indieni

care au aruncat saci de ceai peste bord.

Dar povestea e mult mai complicată,

plină de intrigi imperiale,

crize corporative,

contrabandă

și motivele Războiului American
pentru Independență.

Primul lucru pe care trebuie să-l știi
despre ceai în secolul XVIII

e că era foarte, foarte popular.

În Anglia, fiecare bărbat,
femeie sau copil

consuma aproape 300
de cești de ceai pe an.

Și cum englezii au colonizat America,

americanii erau și ei nebuni după ceai.

În 1760 consumau

peste 500 tone de ceai pe an.

Deci când Marea Britanie
a vrut să ridice impozitele pe ceai,

oamenii au fost nemulțumiți,

pentru că nu aveau putere

asupra deciziilor luate în Londra.

Vă amintiți celebra frază

"Nicio impozitare fără reprezentare"?

Coloniștii americani au crezut mult timp

că nu puteau fi supuși
impozitelor stabilite prin lege

din cauza lipsei de reprezentare.

De fapt, ca să nu plătească impozite,

îi fentau pe colectorii de taxe.

Coasta de Est are sute de kilometri,

iar implementarea britanică era slabă,

ca urmare, 3/4 din ceaiul
pe care-l consumau americanii,

provenea din contrabandă,
de obicei din Olanda.

Dar britanicii au insistat că Parlamentul

avea dreptul de a colecta impozitele,

mai ales când Anglia a intrat în datorii

după războiul de 7 ani
împotriva francezilor.

Pentru a compensa deficitul,

Londra s-a gândit la la americani,

și în 1767 a impus noi taxe
pe o varietate de bunuri importate,

inclusiv ceaiul
atât de iubit de americani.

Răspunsul lor: „Nu, mulțumesc!”

Au boicotat importul din Marea Britanie,

și au început producția proprie.

După ce câțiva comisari vamali britanici

au cerut trupe la Londra
ca să-i ajute cu impozitarea silită,

lucrurile s-au încins

încât britanicii au tras
asupra unei mulțimi furioase

omorând câțiva oameni,

episod repede numit Masacrul din Boston.

Prin Legea Ceaiului din 1773,

Parlamentul a născocit o nouă strategie.

Acum surplusul de ceai
al Companiei East India

se vindea direct,
prin francize americane atent selectate.

Asta reducea prețurile
pentru consumatori,

facând ceaiul britanic competitiv
cu cel de contrabandă,

dar menținând parte din taxe.

Dar coloniștii au intuit șiretlicul britanic

și au strigat: „Monopol!"

16 decembrie 1773
a fost o zi rece și ploioasă.

În jur de 5000 de bostonieni s-au adunat

la Old South Meeting House,

în speranța că transportul de ceai
ajuns în port

va fi descărcat pentru vânzare.

Când căpitanul navei a anunțat

că nu se întoarce cu încărcătuta la bord,

Sam Adams a exclamat:

„Acest miting nu poate face nimic
pentru a salva țara!"

Strigăte de „Portul Boston,
un ceainic în seara asta!"

au răsunat în mulțime
și vreo 50 de oameni,

unii aparent îmbrăcați în indieni

au mărșăluit spre docul Griffin

au luat cu asalt trei nave

și au aruncat 340 de lăzi de ceai
peste bord.

Guvernul britanic a răspuns indignat

cu așa-numitele legi coercitive din 1774,

care, printre altele,

au închis portul Boston
până când localnicii

compensează marfa
Companiei Indiilor de Est.

Asta nu s-a întâmplat.

Reprezentanții coloniilor
s-au întâlnit în Philadelphia

să găsească cel mai bun răspuns
la continua opresiune britanică.

Primul Congres Continental
a sprijinit distrugerea ceaiului,

s-a angajat să sprijine
în continuare boicotul,

și s-au întors acasă
la sfârșitul lui octombrie 1774

și mai uniți în hotărârea
de a-și proteja drepturile și libertățile.

Boston Tea Party
a declanșat o reacție în lanț

care a condus treptat
la Declarația de Independență

și o rebeliune sângeroasă,

după care noua națiune
a fost liberă să-și bea ceaiul,

mai mult sau mai puțin, liniștită.