Mitul tragic al lui Orfeu și Euridice - Brendan Pelsue

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/the-tragic-myth-of-orpheus-and-eurydice-brendan-pelsue

Căsătoria lui Orfeu, cel mai mare poet și muzician, cu Euridice, o nimfă a pădurii, a fost considerată uniunea perfectă. Oricine putea spune că cei doi sunt complet îndrăgostiți. Când ceremonia nunții s-a încheiat cu moartea miresei, Orfeu nu a avut de ales și s-a aventurat în lumea de dincolo pentru a încerca să recupereze iubirea pierdută. Brendan Pelsue ne dezvăluie tragicul mit al lui Orfeu și Euridice.

Lecție de Brendan Pelsue, animație de Anton Bogaty.

Era nunta perfectă, credeau invitații.

Mirele era Orfeu,
cel mai mare poet și muzician.

Mireasa era Euridice, o nimfă a pădurii.

Cu toții puteau afirma că cei doi
erau cu adevărat îndrăgostiți.

Brusc, Euridice s-a împiedicat
și a căzut la pământ.

Până a ajuns Orfeu la ea,
aceasta a murit,

iar șarpele care o mușcase
dispărea prin iarbă.

După înmormântarea lui Euridice,

Orfeu a fost compleșit de o durere
de nesuportat în lumea umană

și s-a decis să călătorească
în lumea morților,

de unde nimic viu nu s-a mai întors,
pentru a-și salva iubita.

Ajuns la poarta lumii de dincolo,
Orfeu a început să cânte la lira sa.

Muzica era atât de frumoasă încât Cerber,
câinele cu trei capete ce păzește morții,

s-a întins pe jos cât a trecut Orfeu.

Charon, luntrașul care taxează
sufletele morților care trec râul Styx,

a fost atât de impresionat de muzica sa,
încât l-a traversat pe Orfeu fără cost.

Când Orfeu a intrat
în palatul lui Hades și al Persefonei,

regele și regina morților,

a început să cânte.

A cântat despre iubirea sa pentru Euridice
și a afirmat că a fost luată prea devreme.

Va veni ziua când ea,
ca toate creaturile vii,

va locui pentru eternitate
în lumea celor morți,

deci nu putea Hades
să-i mai dea câțiva ani pe Pământ?

În momentul în care Orfeu s-a oprit,
întreg iadul a încremenit.

Sisif nu și-a mai mai rostogolit piatra
în susul dealului.

Tantalus nu s-a mai întins după apa
pe care n-avea voie s-o bea.

Chiar și Furiile,
zeițele demonice ale răzbunării, au plâns.

Hades și Persefona au aprobat
cererea lui Orfeu, dar cu o condiție.

Cât se cațără înapoi spre Pământ,

să nu se întoarcă să se uite
dacă Euridice îl urmează.

Dacă o face, ea se va întoarce
în lumea celor morți pentru totdeauna.

Orfeu a început să urce.

Cu fiecare pas,

era tot mai îngrijorat,
dacă Euridice era în spatele lui.

Nu auzea nimic —
unde erau pașii ei?

În sfârșit, chiar înainte să pășească
afară din lumea de dincolo,

în lumina puternică a zilei,

a cedat tentației.

Orfeu a încercat să se întoarcă,
dar i-a fost refuzată intrarea.

Separat de Euridice,

Orfeu a jurat să nu mai iubească
o altă femeie vreodată.

În schimb, stătea într-o livadă
și cânta melodii despre îndrăgostiți.

Despre Ganymede, chipeșul băiat
pe care Zeus l-a făcut paharnicul zeilor.

Despre Myrrha, care și-a iubit tatăl
și a fost pedepsită pentru asta

și Pygmalion care și-a sculptat în fildeș
femeia ideală,

apoi s-a rugat lui Venus
până a prins viață.

Și apoi însăși Venus,

al cărei Adonis a fost ucis de un mistreț.

Era ca și cum propria iubire și pierdere
i-a permis lui Orfeu

să vadă în inimile zeilor
și oamenilor de pretutindeni.

Totuși, pentru unii,
poezia nu era de ajuns.

Un grup de femei sălbatice numite Menade

nu a putut suporta gândul că un poet
care cânta atât de frumos despre iubire

nu avea să le iubească pe ele.

Gelozia le-a condus spre delir
și l-au distrus pe bietul Orfeu.

Păsările, cântăreții naturii,
l-au plâns pe Orfeu,

precum au făcut-o și râurile
care creau muzică bolborosind.

Lumea a pierdut două suflete mărețe.

Orfeu și Euridice s-au iubit atât de mult,
încât atunci când au fost separați,

Orfeu a înțeles durerile și bucuriile
îndrăgostiților de pretutindeni

și o nouă formă de artă,
poezia de dragoste, a luat naștere.

În timp ce lumea plângea,

Orfeu și-a găsit pacea și jumătatea
în lumea de dincolo.

Acolo, până azi, se plimbă cu Euridice
de-a lungul malurilor râului Styx.

Uneori, se plimbă unul lângă celălalt;

alteori, ea e în față;

și uneori, el preia conducerea,

întorcându-se să o privească
de câte ori dorește.