De ce erup vulcanii? - Steven Anderson

Vezi lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/what-makes-volcanoes-erupt-steven-anderson

În februarie 1942, fermierul mexican Dionisio Pulido a crezut că a auzit un tunet venind dinspre lanul său de porumb. Cu toate acestea, sunetul nu venea dinspre cer. Sursa era o crăpătură mare, fumegândă, care emitea gaz și ejecta roci, și avea să fie cunoscută sub numele de vulcanul Paricutin. De ce apar vulcanii noi ca acesta, și ce declanșează erupțiile lor neprevăzute? Steven Anderson investighează.

Lecția de Steven Anderson, regia Cabong Studios.

În februarie 1942,
fermierul mexican Dionisio Pulido

a crezut că a auzit un tunet
venind dinspre lanul său de porumb.

Cu toate acestea,
sunetul nu venea din cer.

Sursa era o crăpătură mare, fumegândă
care emitea gaz și ejecta roci.

Această fisură avea să fie cunoscută
sub numele de vulcanul Paricutin,

iar în următorii 9 ani, lava și cenușa sa
aveau să acopere peste 200 km pătrați.

Dar de unde a apărut acest nou vulcan,

și ce a declanșat
erupția sa imprevizibilă?

Povestea oricărui vulcan
începe cu magma.

Adesea, această rocă topită se formează
în zone în care apa oceanului

reușește să alunece în mantaua Pământului
și reduce punctul de topire al stratului.

Magma rezultată rămâne de obicei
sub suprafața Pământului

datorită echilibrului delicat
a trei factori geologici.

Primul este presiunea litostatică.

Aceasta e greutatea scoarței Pământului
care împinge în jos magma de dedesubt.

Magma ripostează cu al doilea factor,
presiunea magmastatică.

Bătălia dintre aceste forțe
presează cel de-al treilea factor:

forța de rezistență a scoarței Pământului.

De obicei, roca este destul de puternică
și destul de grea

încât să țină magma la locul ei.

Dar când echilibrul dispare,
consecințele pot fi explozive.

Una dintre cele mai cunoscute cauze
ale unei erupții

este o creștere în presiunea magmastatică.

Magma conține diverse elemente și compuși,

multe dintre ele fiind dizolvate
în roca topită.

La concentrații destul de mari, compușii
precum apa sau sulful nu se mai dizolvă

și formează în schimb
bule gazoase de înaltă presiune.

Când aceste bule ating suprafața,

pot izbucni cu forța unui foc de armă.

Iar când milioane de bule
explodează simultan,

energia poate trimite nori de cenușă
în stratosferă.

Dar înainte de a se sparge, acționează
ca niște bule de C02 într-un sifon agitat.

Prezența lor scade densitatea magmei

și crește forța ascensională
ce împinge în sus prin scoarță.

Mulți geologi cred că acest proces
s-a aflat în spatele erupției Paricutin

din Mexic.

Sunt două cauze naturale cunoscute
pentru aceste bule plutitoare.

Uneori, magma nouă din subteranul adânc

aduce compuși gazoși suplimentari
în amestec.

Dar bulele pot apărea și când magma
începe să se răcească.

În starea sa topită, magma e un amestec
de gaze dizolvate și minerale topite.

Pe măsură ce roca topită se întărește,
câteva dintre minerale devin cristale.

Acest proces nu încorporează
multe dintre gazele dizolvate,

rezultând într-o concentrație
mai mare a compușilor

care formează bulele explozive.

Nu toate erupțiile apar din cauza
creșterii presiunii magmastatice.

Uneori greutatea rocii de deasupra
poate deveni periculos de scăzută.

Alunecările de teren pot elimina cantități
mari de rocă din vârful camerei magmatice,

scăzând presiunea litostatică
și declanșând imediat o erupție.

Acest proces este cunoscut
sub numele de „descărcare”

și a fost responsabil
pentru numeroase erupții,

inclusiv explozia neașteptată
din Muntele Sf. Elena din 1980.

Dar descărcarea se poate întâmpla
și pe perioade mai lungi de timp

din cauza eroziunii
sau topirii ghețarilor.

De fapt, mulți geologi
sunt îngrijorați că topirea glaciară

cauzată de schimbările climatice
ar putea crește activitatea vulcanică.

Așadar, erupțiile pot apărea când stratul
de rocă nu mai e suficient de puternic

pentru a reține magma de dedesubt.

Gazele acide și căldura
care scapă din magmă

pot coroda roca printr-un proces
numit alterare hidrotermică,

transformând treptat piatra dură
în pământ moale.

Stratul de rocă ar putea fi
slăbit și prin activitatea tectonică.

Cutremurele pot crea fisuri,
permițând magmei să iasă la suprafață,

și scoarța Pământului poate fi subțiată

întrucât plăcile tectonice
se îndepărtează unele de celelalte.

Din nefericire, cunoscând
cauzele erupțiilor

nu le face ușor de prezis.

Deși cercetătorii pot determina
cu aproximație puterea și greutatea

scoarței terestre,

adâncimea și căldura camerelor magmatice
face ca măsurarea schimbărilor

în presiunea magmastatică
să fie foarte dificilă.

Dar vulcanologii explorează
constant noi tehnologii

pentru a cuceri acest teren stâncos.

Progresele în imagistica termică
le-a permis cercetătorilor

să detecteze puncte fierbinți
din subteran.

Spectrometrele pot analiza
gazele eliberate de magmă.

Iar laserele pot urmări impactul exact
al magmei asupra formei vulcanilor.

Să sperăm că aceste unelte
ne vor ajuta să înțelegem mai bine

aceste orificii volatile
și erupțiile lor explozive.